Politică

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Secţiile de votare s-au deschis. Peste 600.000 de clujeni sunt aşteptaţi la urne

Secţiile de votare s-au deschis duminică dimineaţa, iar peste 600.000 de clujeni sunt așteptați la urne pentru a-și desemna reprezentanţii în Parlament pentru următorii patru ani. La acest scrutin s-a revenit la votul pe liste de partid, fiind totodată introdus şi votul prin corespondenţă în Diaspora.

În judeţul Cluj sunt aşteptaţi la urne un număr de 604.430 de alegături, pentru care Prefectura Cluj a pregătit peste 1,3 milioane de buletine de vot. La nivelul judeţului Cluj vor fi deschise, duminică, 656 de secţii de votare, cele mai multe – 181 - urmând să funcţioneze în municipiul Cluj-Napoca.

Votarea a început la ora 700 și are loc până la ora 21.00. La ora 21.00, președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea secției. Persoanelor care la ora 21.00 se află în sala unde se votează li se permite să își exercite dreptul de vot.


Alegătorii pot să voteze numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința.

În cazul în care alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiași circumscripții electorale, aceștia pot vota la orice secție de votare din cadrul circumscripției electorale unde își au domiciliul sau reședința.


Pentru alegerile parlamentare sunt câte două buletine de vot, unul pentru Camera Deputaților și unul pentru Senat.

Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului și la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaților. Fiecare alegător își exprimă votul personal, iar exercitarea votului în numele altui alegător este interzisă.


Românii din diaspora sunt așteptați la urne duminică în cele 417 secții de votare organizate în străinătate. O premieră în procesul electoral la aceste alegeri este că cetățenii aflați în afara țării au putut vota prin corespondență. Un număr de 4.561 de români din diaspora au votat prin corespondență, dintr-un total de 8.889 de cetățeni români înscriși în Registrul Electronic.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), numărul total de alegători români este de 18.881.604 dintre care 18.263.876 au domiciliul sau reşedinţa în ţară.

Ultimele Stiri
abonare newsletter