Politică

Politolog clujean: Pentru cei care simpatizează cu PSD, noul scandal în care este implicat Dragnea e „politics as usual”

Unele voci, din partea opoziţiei şi a societăţii civile, susţin că Liviu Dragnea ar trebui să îşi dea demisia de la şefia PSD şi a Camerei Deputaţilor.

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea este urmărit penal într-un nou dosar. 

E un pic „prea normativ”, însă, să spunem că ar trebui să demisioneze sau nu din funcţiile pe care le deţine, atrage atenţia politologul clujean George Jiglău.


„Fiind preşedintele Camerei Deputaţilor, Dragnea este al treilea om în stat, iar faptul că planează o astfel de suspiciune asupra sa îl pune într-o lumină negativă. Din acest punct de vedere se poate argumenta cum s-a şi făcut -din partea societăţii civile- că Dragnea ar trebui să plece de la şefia Camerei. Dar aici sunt câteva lucruri care trebuie subliniate: e argumentul pe care l-a invocat Tăriceanu şi anume că până la condamnare e considerat nevinovat. Este un argument care nu prea funcţionează atunci când e vorba de miniştri pentru că de regulă lor li se cere demisia. Acolo e altă situaţie, pentru că persoanele care sunt în guvern au pe mână bugete, bani publici.

Când e vorba de Parlament, e o altă situaţie, e vorba de rolul în procesul legislativ, din nou foarte important. Din aceste considerente legate de funcţia pe care o are acum şi faptul că e anchetat penal, fiecare poate lua argumentul care îi place mai mult. Cine nu îl suportă pe Dragnea şi invocă funcţia importantă o să spună că trebuie să plece, mai este faptul ca e în continuare nevinovat până la condamnare şi interacţiunea dintre tipul de acuzaţie care i se aduce şi ceea ce face el în funcţia respectivă”, spune politologul.  


În ce priveşte imaginea partidului, pentru cei din afară e “o problemă mare”, pentru cei care simpatizează cu PSD e „politics as usual”, mai arată Jiglău.  

„Nu cred că este afectată mult imaginea PSD, care are astfel de probleme de imagine la vârf dintotdeauna, mai toţi liderii, poate cu excepţia lui Geoană, au trecut prin momente în care au avut probleme cu justiţia. Acum, poate că la Dragnea acestea sunt un pic mai mari pentru că deja are o condamnare cu suspendare, mai are dosarul celălalt care e în instanţă, iar acum e anchetat în alt dosar de natură penală.


Pe de altă parte, din perspectiva alegătorilor PSD, nu cred că se face o diferenţă foarte mare pentru că cei care simpatizează cu PSD pleacă urechea şi la genul de argumente: de fapt e o persecuţie, statul paralel, Soros şi altele.

Pentru cei din afara partidului, e o problemă mare de imagine. Pentru cine simpatizează cu PSD e „politics as usual””, mai spune Jiglău.


Vă reamintim, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte săvârșite în dosarul 'Tel Drum' în calitate de președinte al Consiliului Județean (CJ) Teleorman.

abonare newsletter