Politică

Boc amintește de mandatul de prim-ministru: „Categoric, politic m-a costat foarte mult!”

Primarul municipiului Cluj-Napoca nu ratează nicio ocazie să lanseze săgeți la adresa Guvernului României.

Deși anul acesta, comparativ cu anul 2017, la bugetul local al Clujului ar urma să revină cu 7 milioane de euro mai mult din cotele din impozitul pe venit, Emil Boc este în continuare nemulțumit că municipalitatea pierde bani importanți ca urmare a cheltuielilor în plus „pasate” de Guvern către autoritățile locale.

„Necazul e că cu o mână ni se dă și cu două ni se ia! Degeaba ai un pic mai mulți bani dacă primești sarcini pe care nu le-ai avut până acum. 10 milioane de euro trebuie să suportăm din bugetul local pentru costurile cu asistența socială, care până acum erau în grija Bugetului central. Anul trecut am pierdut 28 de milioane de euro, 16 milioane de euro concret, pe execuție, care nu au mai revenit. Anul acesta, comparativ cu anul de referință 2017, cota din impozitul pe venit care revine municipalității este mai mare cu 7 milioane de euro, dar – dacă nu ar exista acest dar, bine ar fi în viață! – sunt 27 de milioane de euro cheltuieli suplimentare pe care nu le-am avut atunci. Mai sunt vreo 10 milioane de euro care rezultă din nevoia de a actualiza toate contractele de execuție pe care le are primăria datorită majorării salariului minim în construcții. De asemenea, mai sunt în jur de 7 milioane de euro pierdere ca urmare a faptului că pe lunile ianuarie, februarie și martie nu ni s-au dat cotele defalcate la 43%, ci la 41%, în baza Legii finanțelor publice”, a precizat edilul, la o emisiune radio.


Degeaba cresc salariile, dacă prețurile sunt și ele majorate

Boc admite că municipalitatea se află într-o situație asemănătoare cu cetățenii de rând: salariile au crescut, însă costurile sunt și ele mai mari, iar prețurile produselor de pe rafturi cresc și ele pe zi ce trece. Acesta a amintit de perioada când era premierul României, susținând că, deși i-a afectat din temelie imaginea politică, decizia de a diminua cu 25% salariile bugetarilor a fost adusă în folosul economiei naționale.

„În perioada noastră de criză tocmai de aceea am avut grijă, să nu crească inflația, să se păstreze puterea de cumpărare. A fost o perioadă grea, categoric, da! Așa și este, politic m-a costat foarte mult! Dar dacă lumea face o comparație, atunci nu au crescut prețurile, nu a fost inflație, după un an și jumătate s-a revenit exact la situația anterioară de refacere a salariilor, iar cursul euro nu a explodat. Totul a rămas sub control, am băgat banii în locuri de muncă și în investiții să putem crește economic. De la -7 cât fusese în 2009, în 2011 ne-am dus deja la +2,5 creștere economică!”, a precizat edilul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter