Politică

Europarlamentare. Secţii de votare goale. Satele din judeţul Cluj unde nimeni nu a votat

În şase sate din judeţul Cluj prezenţa la vot până la ora 9.00 a fost de 0%. În total, până la această oră 21.116 clujeni au votat, prezenţa fiind de 3,46%.

La ora 9.00, la Căminul Cultural Vălişoala (comuna Săvădisla) nu s-a prezentat nimeni la urne, deşi 47 de persoane sunt înscrise pe listele electorale. La fel s-a întâmplat şi la Vişagu (comuna Săcuieu), unde nicio persoană nu a trecut pragul secţiei de votare, amenajată la şcoala generală. Aici sunt 213 persoane înscrise pe listele electorale

Iar exemplele pot continua. Prezenţa de 0% la vot s-a înregistrat şi în Valea Vadului (comuna Iara) unde ar trebui să se prezinte 40 de votanţi, Ocolişel (comuna Iara) unde sunt înscrise pe liste 107 persoane, Giurguţa de Sus (comuna Beliş) care teoretic are 113 votanţi şi Ticu Colonie (comuna Aghireşu) unde sunt 132 votanţi înscrişi pe listele electorale.


În judeţul Cluj sunt deschise 664 de secţii de votare pentru alegerile europarlamentare şi sunt aşteptate la urne 609.340 de persoane.

Secţiile de votare din România s-au deschis duminică la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00. Pentru cei 18.9 milioane de alegători au fost organizate 18.730 de secţii de votare pe teritoriul României.


Cea mai mare prezenţă la vot s-a înregistrat, până duminică la ora 08.00, în judeţele Teleorman - 1,84%, Giurgiu - 1,78% şi Dâmboviţa - 1,76%.

Cea mai slabă prezenţă la vor este, până duminică la ora 08.00, în judeţele Covasna şi Harghita - de 0,94%, în fiecare. Pe locul 3 se află judeţul Bistriţa-Năsăud, cu o prezenţă de 1% în prima oră a scrutinului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter