Politică

Emanuel Ungureanu, o nouă plângere la DNA

Emanuel Ungureanu cere DNA să verifice dacă fosta șefă Tarom sau ministrul Transporturilor au încercat să împiedice deplasarea sa cu avionul la București în săptămâna moțiunii de cenzură.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, miercuri, o sesizare la Direcția Națională Anticorupție în care le cere procurorilor să verifice dacă fosta șefă Tarom, ministrul Transporturilor sau alți funcționari de la Camera Deputaților i-au verificat programul de zboruri în săptămâna moțiunii de cenzură, cu scopul de a împiedica deplasarea sa la București pentru a își exercita votul pentru demiterea Guvernului Dăncilă.

"Vă solicit prin prezenta să cercetați dacă, în mod abuziv, cu grava încălcare a legii, fostul director general al Tarom, Mădălina Mezei, Ministrul Transporturilor, Cuc, sau alte persoane, au încercat, prin mijloace ilegale să împiedice deplasarea mea în București, pentru a vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă. Specifiv faptul că există o procedură prin care, orice deputat din Parlamentul României, poate să rezerve din timp bilete pe curse interne, pentru activități parlamentare bine motivate, în cazul meu, vizite neanunțate în spitalele din țară, Aceste rezervări sunt efectuate, de regulă, prin intermediul unui birou specializat aflat în subordinea administrativă a conducerii Camerei Deputaților. Vă rog să verificați dacă, în verificarea ilegală a prezentei mele pe cursele interne Tarom, în săptămâna moțiunii, au fost implicați și funcționari din Parlamentul României", arată Emanuel Ungureanu, în sesizarea depusă la DNA.


Emanuel Ungureanu avea programat un zbor București-Oradea miercuri, pe 9 octombrie, cu o zi înaintea votării moțiunii de cenzură în Parlament, iar zborul de întoarcere era programat joi, 10 octombrie, în ziua votului din Parlament asupra moțiunii de cenzură, potrivit hotnews.ro. Deputatul USR face adesea vizite neanunțate în spitalele din România, acesta fiind și scopul plecării la Oradea pe care și-o planificase. Pentru a nu risca să nu fie prezent la votul asupra moțiunii de cenzură, Emanuel Ungureanu a renunțat, însă, pe ultima sută de metri la plecarea către Oradea, dar această deplasare figura la Serviciul Administrativ al Camerei Deputaților.

Ultimele Stiri
abonare newsletter