Politică
Opinie. Cu „războaiele” în/pe cap
Multă (prea multă) lume vorbește despre „război” și nu crede că e lucrul cel mai bun.
Și eu, ca toți ceilalți, am simțit impulsul și aș avea motive s-o fac, cam după fiecare știre (de la răsărit de noi), după fiecare amenințare, pretenție sau negociere ratată, după fiecare comentariu malițios, în urma fiecărei intervenții de troll (pro-rus sau pro-NATO) pe care îi vedem agățați de toate „gardurile” rețelelor.
E drept că sunt mai mulți dintr-o categorie decât din alta și mai provocatori și agresivi unii decât alții. Vorba troll-ului rus, „dacă nu acum, atunci când”.
„Dacă nu vorbim, nu se va întâmpla”
N-am făcut-o până acum, ba chiar am evitat intenționat cuvântul și subiectul „război” din mai multe cauze raționale, dar și dintr-o mică superstiție, aceea că dacă nu vorbim, nu se va întâmpla, iar un război adevărat ar fi ultimul lucru pe care ni l-am putea dori. Lăsând asta la o parte, îmi dau seama că dacă și eu vorbesc despre război (și azi și mâine și poimâne), și tu vorbești mereu despre el și toți o facem în fiecare zi, atât de firesc va părea, că acesta chiar se va produce într-o zi.
Spuneam că am avea temeiuri serioase să ne „aventurăm” omenește în analize, discuții și comentarii și „bârfe” despre război și tot atâtea motive (și cam tot acelea) să n-o facem, pentru că ne-am putea face rău, pentru că cei mai mulți dintre noi n-am trăit experiența directă a unui război, nici de aproape, nici de departe, nu ne prea pricepem și am putea să greșim grav (poate).
Iată câteva din aceste motive „rationale”:
La modul general, suntem/eram, trăim/trăiam, combatem/combăteam, chiar fără să știm, chiar fără să vrem, într-un „război informațional” mondial în toată regula, fără un „câmp de bătălie” bine stabilit, fără o singură miză, fără combatanți vizibili și fără un deznodământ clar. Era și este, în afara oricărui context anume, „războiul” pentru atenție, influență, dezinformare, bani și putere, unul cu implicații economice și politice și cu valențe digitale. Pe care îl facem cu toții, cu rezultate îndoielnice și nu vom ieși degrabă din el.
„E nevoie de cap limpede și cumpătare”
Suntem, totodată, conjunctural, și într-un „război informațional al pandemiei”, o „infodemie”, o superinflație de informații despre pandemia COVID-19, din cele adevărate, amestecate cu cele false, informații juste compromise de cele incomplete, tendențioase sau rău-voitoare, foarte multe și foarte greu de ales și de deosebit unele de altele. O confruntare dură și cinică cu multe tipuri de interese, de la cele sanitare și medicale, la cele economice și politice și până la cele geopolitice și împărțirea zonelor de influență. E nevoie de cap limpede și de multă cumpătare.
Pe lângă astea, suntem acum, aparent, în proximitatea temporală (iar pentru noi, chiar spațială) a unui „război la propriu”, cu puști, tunuri, tancuri, avioane și drone, cel prin care Rusia amenință Ucraina, dar, de fapt, amenință vecinii (pe noi) și NATO. Pretextul este cunoscut și dezvoltat în ultimele luni, de când sute de mii de militari ruși s-au mișcat la granița estică și sudică a țării vecine, Ucraina. Acest „război fizic” presupune, este însoțit, în sine, obligatoriu, de un „război strategic al dezinformării” între combatanți interesați, reali și posibili. E o iluzie să credem că nu suntem parte.
Un război fizic declanșat printr-un atac al Rusia asupra Ucrainei, ar însemna, automat (potrivit declarațiilor), cel puțin, declanșarea unui „război economic” de sancționare și intimidare a Rusiei, care s-ar răsfrânge în prețuri, în inflație, declanșarea a tot felul de crize etc. Iar de la războiul economic și informațional până la cel cu „arma în mână” extins nu-i decât un mic pas. Și lista nu e închisă. Iar consecințele se vor răsfrânge și asupra noastră.
Cu „războiale pe/în cap”
Așadar, cel puțin patru „războaie” avem pe cap, în curs sau potențiale, niciunul local, niciunul fără implicații generale și globale, niciunul fără să ne influențeze viața oamenilor în mod nemijlocit. În orice caz, peste puterile oricărui om de a le cuprinde, înțelege și stăpâni. Căci s-a văzut că nu suntem în stare (vorbim ca indivizi și ca țară) să facem față, simplu, „războiului dezinformării”, am ratat lamentabil în fața „infodemiei” de coronavirus și atunci cum le-am înțelege pe „celelalte”, mai complicate, mai cinice și mai dure.
Și pentru că „s-a evaporat” subiectul Djokovic, și pentru că „s-a subțiat” plagiatul premierului Nicolae Ciucă, „războiul” a devenit subiect pentru presă și deci pentru publicul larg, inclusiv cel din rețele. Cu foloase îndoielnice pentru omul de rând în lipsa informației acurate, a interpretării corecte și a educației media, ca fundal general.
Nu mă cert cu publicul, dar „războiul” nu e unul dintre acele subiecte din care să se înfrupte, e prea grav și prea serios pentru a fi tratat, înțeles și discutat oricum. Și mă gândesc mai ales aici la prezența și activismul foarte multor troli, bine instruiți și foarte bine plătiți, la energia, inițiativa și rezultatul tăcut a multor „idioți utili” (aflați în treabă), la analiști și „specialiști” de conjunctură în războaie, la neatenția, superficialitatea și ignoranța noastră a tuturor, care „facem războaie” fără să ne dăm seama.
Cât de simplu și cât de complicat ar fi să avem un public bine informat, jurnaliști profesioniști și specialiști buni și responsabili.
Căci, precum informația se dovedește a fi cel mai tare glonț, ea poate fi și cel mai bun scut împotriva „războaielor”.
Articol de opinie scris de Viorel Nistor
CITEȘTE ȘI:
