Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European și membru al Grupului PPE: „Comisia Europeană trebuie să acționeze imediat pentru a garanta protejarea drepturilor lucrătorilor sezonieri!”
Deputatul UDMR de Cluj Csoma Botond a venit cu o replică după scandalul-monstru iscat în jurul proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc.
Cu Constituția României în mână, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și-a exprimat punctul de vedere privind adoptarea tacită în Camera Deputaților a proiectului de lege ce propunea autonomie largă Ținutului Secuiesc.
Bravo! Președintele României, Klaus Iohannis, a reușit să pună pe jar o țară întreagă. În plină criză COVID-19, șeful statului ține cu dinții de războiul său cu social-democrații și îi scapă pe gură cuvinte grele, care vor cântări mult.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a criticat, miercuri, proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, susţinând că PSD a ajutat UDMR să treacă acest act normativ în Camera Deputaţilor.