”Viitorul raport MCV al Comisiei Europene va fi mai rău pentru România decât precedentele”. Avertismentul este lansat la RFI de profesorul Vasile Pușcaș, fost negociator șef al României cu UE. ”Mă aștept la un raport MCV cu foarte multe semne de întrebare”
Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, a declarat, miercuri, la Cluj, că România trebuie să continue în aceeaşi direcţie lupta cu corupţia, după revocarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA.
Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, duminică, Institutul Oncologic din Cluj-Napoca (IOCN) şi a fost interesat mai ales de modul de îngrijire a pacienţilor şi de cercetarea din cadrul unităţii medicale.
Un consilier județean PNL a demisionat. Gestul are legătură cu decizia lui Alin Tișe de a-i schimba pe toți directorii de regii din subordinea forului județean.
Într-o nouă dovadă de retorică belicoasă neo-imperialistă, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a semnat recent o serie de decrete care vizează redenumirea unor unități ale forțelor armate ruse. Un regiment are o un nou nume cu o trimitere directă la adresa României – „Transilvania”.
Liderul de odinioară al Grupului de la Cluj – l-am numit pe social-democratul Ioan Rus, ex-vicepremier în Guvernul Năstase și fost ministru al Transporturilor în Cabinetul Ponta – se va alătura oficial, peste doar câteva săptămâni, Pro România, grupare coordonată de Victor Ponta, care a înregimentat, recent, și alți vechi PSD-iști aflați în conflict deschis cu Liviu Dragnea.