Legea prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma a fost promulgată de Klaus Iohannis.
În campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, în timp ce o serie de acțiuni, precum mesajele discriminatorii ori spectacolele sunt interzise.
De ziua Europei, în 9 mai, PSD Cluj a organizat un eveniment dedicat satului românesc în context european, la care au participat producători locali, oameni politici (dl. Vasile Dîncu – senator și viitor europarlamentar din partea PSD, dl. Ovidiu Ganz – deputat din partea Forumului Democrat) și o serie de invitați speciali, cum sunt dl. Ioan Oleleu – vicepreședinte ANSVSA, dl. Felix Arion – în calitate de președinte al AGRO TRANSILVANIA CLUSTER, dl. Ștefan Gadola – președintele Organizației Patronale HORECA – CLUJ, dl. Dorin George BOB, manager AROVIT Legume-fructe și dl. Avraham Marian CIOCEANU, președintele BIO România.
Noi măsuri de protecție socială pentru mamele singure, care nu vor mai fi nevoite să muncească pe timp de noapte, în urma modificării aduse Codului Muncii.