Sănătate

Anastasios Medical a deschis cea de-a 3-a clinică din rețea la Zalău

“Numai împreună putem face lucruri frumoase și minunate pentru cei ce și-au pus încrederea în noi“ Dr. Iustinian Simion, Director General Anastasios Medical

Clinica Anastasios Medical, o companie cu capital 100% românesc, pornită din Cluj-Napoca, și-a deschide porțile zilele acestea și la Zalău. Echipa de specialiști, marea majoritate de la Cluj Napoca, va merge în sprijinul sălăjenilor care au nevoie de servicii medicale complexe, de calitate, și care nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în județul vecin, la Cluj, pentru a putea fi tratați la standarde europene.

Povestea Anastasios este una aparte, de familie și de suflet. Doi frați, ambii medici, alături de cumnatul lor, IT-ist de profesie, au pus bazele unei clinici medicale de top, apoi s-au extins în mai multe orașe din țară. De fapt, dragostea și grija pentru semeni caracterizează întreaga familie. Ambii fondatori medici provin dintr-o familie cu 5 copii, 4 dintre ei alegand calea medicinei.

Iustinian Simion, medic neurochirurg, și fratele său, Teodor Simion, medic stomatolog, sunt cei care au fondat Clinica Anastasios din Cluj, împreună cu Vlad Mitoceanu, cumnatul lor. Nici numele nu a fost ales întâmplător, “Anastasios”, cuvânt de proveniență greacă, însemnând “a învia”, “a se naște”.

Noua clinică medicală de la Zalău, situată în clădirea Scala, pe o suprafață generoasă, a fost inaugurată, într-un cadru festiv, în prezența a numeroși invitați, oficialități locale și județene, oameni de afaceri, reprezentanți ai instituțiilor sanitare din județ. Un sobor de preoți condus de Arhimandritul Ioachim Tomoiaga, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului a oficiat slujba religioasă de sfințire, apoi a înmânat reprezentanților clinicii o icoană, în semn de apreciere și binecuvântare, din partea Înaltpreasfințitului Parinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, spre ocrotire.

Prezent la eveniment, primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a vorbit despre importanța unor astfel de investiții, care vin în sprijinul populației.


“I-am văzut cât sunt de sinceri și de preocupați să facă această investiție în Zalău, iar motivul pentru care au decis să vină în municipiu este tocmai numărul mare de sălăjeni care le trec pragul clinicii din Cluj”, a spus Ionel Ciunt, care i-a asigurat pe investitori de întreg sprijinul administrației locale.

“Am analizat situația pacienților pe care-i avem la Cluj. Un procent destul de ridicat dintre ei sunt din județul Sălaj. Și atunci, în primul rând pentru pacient, dar și pentru noi, județul Sălaj, municipiul Zalău, a devenit o oportunitate pe care, iată, am reușit să o finalizăm”, a adăugat medicul Iustinian Simion, acționar și director general al companiei medicale Anastasios.


Printre invitați s-a numărat și decanul Universității de Medicină din Târgu Mureș, locul unde s-au pregătit pentru cariera de medici doi dintre acționarii clinicii, profesor universitar doctor Ovidiu Cotoi.

“În calitatea mea oficială de decan, pot spune că putem fi foarte mândri, că am făcut lucruri bune, întrucât studenții noștri ne-au depășit și au făcut niște lucruri extraordinare în profesia lor. Faptul că un grup de tineri a reușit să înființeze de la zero un lanț de centre și clinici private nu poate să fie decât un lucru foarte bun pentru Universitate și pentru țara aceasta, care are nevoie de astfel de investiții și de astfel de oameni. E foarte bine că oamenii nu vor mai fi nevoiți să meargă până la Cluj, întrucât vor putea primi asistență medicală la cel mai înalt nivel la ei acasă”, a spus profesor universitar doctor Ovidiu Cotoi, decanul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.


La clinica Anastasios din Zalău, pacienții vor putea beneficia de servicii de neurochirurgie, ORL, chirurgie generală, proctologie, chirurgie vasculară, flebologie, chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, ortopedie, cardiologie, gastroenterologie, dermatologie, endocrinologie, urologie și obstetrică-ginecologie.

În acest moment, reteaua Anastasios Medical este prezentă în 3 orașe din România: Cluj-Napoca, Bacău și Zalău.


Strategia de extindere vizează pe anul 2023 deschiderea unui hub medical la Iași cu o suprafață de aproximativ 1800 mp unde se vor regăsi o paletă largă de servicii medicale de specialitate, un centru stomatologic, o farmacie și o cafenea. Cea de-a doua locație va fi o policlinică în orașul Alba Iulia.

Tot în 2023, se va demara și proiectul campusului medical Anastasios din Cluj Napoca, cu o suprafață construită de aproximativ 17.000 mp, care va integra toată paleta serviciilor medicale (ambulatorii, spitalicești, laborator analize, laborator imagistică, centru stomatologic, farmacie), focusul principal al serviciilor de spitalizare continuă fiind pe segmentul chirurgical.

(Articol sponsorizat de Clinica Anastasios Medical)

Ultimele Stiri
abonare newsletter