Sănătate
Un virus transmis de capuşe se răspândeşte în Europa
La şase ani de la descoperirea sa în China, virusul Alongshan (ALSV) purtat de căpuşe s-a răspândit în mare parte din Europa, potrivit unor experţi germani - relatează DPA sâmbătă.
Atenție sporită la căpușe. Foto: Pixabay
Virusul, care nu a fost legat de nicio boală gravă la oameni, a fost găsit în căpuşe în Finlanda, Franţa, Rusia, Elveţia şi acum în Germania, a confirmat Centrul pentru medicina de călătorie (CRM) din Dusseldorf.
Cercetători de la Universitatea de Medicină Veterinară (TIHO) din Hanovra, oraş din nordul Germaniei, au găsit dovezi ale transmiterii ALSV prin intermediul căpuşelor la animale sălbatice, cum ar fi căprioarele, în landul Saxonia Inferioară din nord-vestul Germaniei.
Zonele de distribuţie ale multor specii de căpuşe indigene s-au extins semnificativ în ultimii ani, a declarat directorul ştiinţific al CRM, Tomas Jelinek.
Iernile blânde şi verile mai calde din ultima vreme sunt în beneficiul arahnidelor, a spus el în urma publicării unui studiu pe această temă în revista ştiinţifică Microorganisms.
Cu toate acestea, ALSV nu este asociat în prezent cu nimic mai grav decât simptome asemănătoare gripei.
Cea mai frecventă boală transmisă de căpuşe în Europa este boala Lyme, care poate fi tratată cu antibiotice în stadii incipiente. Meningoencefalita timpurie de vară (FSME) este, de asemenea, deosebit de răspândită în multe zone, dar poate fi prevenită prin vaccinare.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: