Sănătate
Mușcătura de viperă. Care sunt măsurile de prim ajutor și ce nu ai voie să faci dacă ești mușcat.
Mușcătura de viperă poate cauza intoxicația cu venin și poate fi letală în lipsa unei intervenții prompte. Ce măsuri sunt interzise și ce trebuie să faci dacă ești mușcat?
Pericolele asociate mușcăturii de viperă. Care sunt măsurile de prim-ajutor și ce nu ai voie să faci în cazul unei mușcături|Foto: pexels.com
Manifestările clinice ale mușcăturii de viperă depind de mai mulți factori, precum cantitatea de venin injectat, localizarea mușcăturii sau starea de sănătate a victimei.
Pericolele asociate mușcăturii de viperă
Veninul injectat în urma unei mușcături de viperă poate sa ducă la apariția unor efecte atât locale cât și sistemice, la nivelul întregului organism, urmate rareori de deces. Decesele survin mai ales la copii, din cauza unei doze mai mari de venin raportat la greutate, și la vârstnici.
Semne și simptome ale mușcăturii de viperă
Salvamontiștii români atenționează asupra riscurilor asociate mușcăturii de viperă și prezintă care sunt simptomele mușcăturii, dar și metodele eficiente de intervenție. De asemenea, o serie de acțiuni sunt strict interzise în cazul unei mușcături de viperă. *Simptome locale - urme ale mușcăturii, edem („umflare”) local, flictene (vezicule) hemoragice;
*Simptome sistemice (generale) - febra, transpirații, greață, vărsături, dureri abdominale, diaree, lipotimie („leșin”), dificultăți de respirație, durere toracică, convulsii, coma, alte manifestări neurologice, hemoragii, urticarie, șoc anafilactic (edem al feței, limbii, cailor aeriene, dificultăți de respirație, șoc – tensiune arterială prăbușită, puls periferic nepalpabil).
Clasificarea mușcăturilor de viperă
Mușcăturile de viperă pot fi clasificate în funcție de gradul de toxicitate
- Gradul 0 (fără reacție toxică ) - urme ale mușcăturii, fără edem („umflare”) local.
- Gradul 1 (reacție toxică minimă ) - edem („umflare” ) local în jurul mușcăturii, fără reacție sistemică.
- Gradul 2 (reacție toxică moderată) - edem al întregului membru mușcat, reacție sistemică minimă (vărsături, hipotensiune arterială tranzitorie).
- Gradul 3 (reacție toxică severă) - edem care se extinde rapid spre trunchi, stare de șoc, hemoragii sau alte reacții sistemice.
Măsuri de prim ajutor
- Liniștirea pacientului, evitarea mobilizării inutile a acestuia. Acesta va fi așezat întins pe spate (sau în poziție laterală de siguranță, dacă este inconștient ) într-un loc sigur, la adăpost de un eventual alt atac al șarpelui;
- Apelarea Numărului Unic de Urgență 112 sau a Dispeceratului Național Salvamont - 0372126668, pentru a anunța evenimentul și a oferi detalii asupra stării victimei și a localizării acesteia (eventual coordonate GPS);
- Se curăță plaga cu apa oxigenată sau cu apă curată;
- Se scot eventualele inele, brățări sau altele asemenea de la nivelul membrului mușcat deoarece în caz de apariție a edemului, înlăturarea lor va fi foarte dificilă, iar acestea vor acționa ca un garou;
- Proximal de plaga mușcată se aplică un pansament cu o fașă elastică pentru a încetini diseminarea veninului pe cale limfatică. Bandajul elastic se scoate numai la spital, după administrarea serului antiviperin (dacă acesta este indicat). Bandajul nu trebuie aplicat prea strâns, pentru a nu împiedica circulația sanguină arterială, cât „să se poată introduce un deget sub bandaj”.
Ce nu ai voie să faci în urma mușcăturii de viperă
*NU se practică incizii sau „cauterizări” la nivelul mușcăturii
*NU se „stoarce” plaga
*NU se recomandă aplicarea de gheață sau garou
*NU se aplică diverse substanțe sau curent electric la nivelul plăgii
*NU se încearcă capturarea șarpelui
*NU se recomandă utilizarea dispozitivelor de aspirație a veninului
*NU se aspiră veninul cu gura.
Membrul mușcat se imobilizează într-o atelă, pentru a împiedica contracțiile musculare care favorizează circulația limfatică; membrul respectiv va fi menținut în poziție neutră sau mai jos decât nivelul cordului și nu mai sus decât acesta;
Șocul anafilactic se tratează de urgență prin administrarea de Adrenalină, existând în farmacii sisteme de auto-injectare cu Adrenalină (Anapen, Epipen) intramuscular, acestea putând fi incluse în baremul trusei de prim-ajutor (dacă persoana se cunoaște cu alergii severe). Pe lângă administrarea de Adrenalină este utilă și administrarea de antihistaminice (acestea pot fi administrate și în reacțiile anafilactice mai ușoare, iar Adrenalina se administrează doar în formele severe - șoc anafilactic).
În caz de instalare a stopului cardio-respirator se aplică manevre de resuscitare cardio-pulmonară. Pacientul va fi transportat la spital pe targă, evitându-se mobilizarea acestuia (pacientul nu va umbla). Serul antiviperin se va administra doar la spital, dacă gradul de toxicitate este moderat-sever.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: