Sănătate
Criză de vaccinuri la Cluj
Criza vaccinurilor din România se adânceşte. Peste 30 de mii de copii au rămas neimunizaţi împotriva unor boli care pot deveni grave, iar autorităţile încă nu au soluţii.
sursa foto: specialarad.roMinisterul Sănătății a oferit același răspuns ca aproximativ o lună în urmă, situația o să se rezolve în curând, însă aceasta persistă de câteva luni, informează digi24.ro.
Reprezentanții ministerului au precizat că vor veni tranșe de vaccin, situația fiind aceeași și la nivel european . Este o problemă cu aprovizionarea în toate țările din Uniunea Europeană și se așteaptă rezolvarea în câteva zile.
Sunt aproape 4 luni de când există această criză în România, aproape 30.000 de copii au rămas neimunizați.
Pentru vaccinurile antitetanos și antirabic s-au mai primit tranșe de către spitale, însă situația este acută în continuare la nivelul întregii țări.
Responsabilii Direcţiei de Sănătate Publică din Cluj spuneau luna trecută că în acest judeţ serurile lipsec încă din noiembrie.
Vaccinul hexavalent ajută la prevenirea a şase boli: Hepatita B, poliomelita, difteria, tetanus, tuse convulsivă şi câteva tipuri de infecții respiratori. Părinţii se plâng că nu au soluţii.
„De unde să cumpăr acest vaccin dacă nu e scos pe piață, în farmacii”, spun părinţii care se plâng că nu au soluţii.
La Cluj-Napoca, problemele au început luna trecută. Medicii de familie au consumat toate dozele inclusiv rezervele.
„DSP Cluj nu a mai putut distribui în luna decembrie vaccin hexacim”, a spus Mihai Moisescu, director Direcția de Sănătate Publică Cluj.
„Nu avem altă soluție decât să așteptăm şi să sperăm că se vor rezolva cât de repede”, a precizat medicul de familie Emiliana Costiug.
„Este o problemă la nivel european. Există doar doi producători la nivel mondial care au solicitări foarte mari”, a declarat Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.
Vaccinul hexavalent se administrează la vârstele de două, patru și 11 luni. Afectați sunt toți copii care s-au născut în ultimle trei luni și cei care mai au de făcut una dintre doze.