Sănătate

Profesorul Nicolae Miu, o viaţă dedicată vindecării copiilor

Pe profesorul Nicolae Miu îl cunosc zeci de mii de părinţi şi copii din toată ţara, şi nu degeaba. Specialistul clujean ştie toate bolile copilului de când ajunge pe lume şi până când depăşeşte perioada adolescenţei.

Cu o carieră de 50 de ani, prof. dr. Nicolae Miu, specialist în pediatrie, gastroenterologie şi hepatologie şi diabet, boli de nutriţie, a făcut atât de multe lucruri cât alţii ar face în mai multe vieţi. Cu toate acestea, este modest când vine vorba despre realizările sale şi spune că alţii ar trebui să vorbească despre acestea. A vindecat cazuri grave, a scris tratate, în premieră pentru România, a condus Facultatea de Medicină, a ridicat o clădire nouă la Clinica de Pediatrie II şi a înfiinţat clinica de nefrologie pentru copii, împreună cu colegul Aurel Bizo.

Şi printre toate acestea, a reuşit şi să facă Şcoala Populară de Arte şi să scrie o carte despre operă, prima sa iubire pentru că înainte să devină pediatru a vrut să ajungă solist la Operă. “Medicina am ales-o în ultima clipă, înainte de admitere pentru că lumea şi profesorii mei din liceu mă considerau un temperament artistic şi vroiam să fac o carieră lirică pentru că aveam o voce bună. Dar, întâmplarea face ca la Conservator să existe doar un singur loc pentru vocea mea de bas bariton şi atunci bineînţeles că în ultima clipă am optat pentru medicină. Am reuşit de prima dată şi asta o datorez profesilor mei de excepţie din liceu. Eu am terminat la Emil Racoviţă în 1960 şi am avut o pleiadă de profesori care şi-au pus amprenta pentru totdeauna asupra vieţii mele. Medicina am început-o în 1960 şi am absolvit-o în 1966. Am terminat Medicina cu diplomă de merit”, povesteşte profesorul Nicolae Miu.

A crescut cu generaţii întregi de copii, mama fiind educatoare

Un rol important în alegerea pediatriei l-a avut mama, care a fost educatoare. Ea şi-a dat seama că are o anumită sensiblitate care se potriveşte profesiei de pediatru. “Am ales pediatria pentru că de copil am locuit în curtea unei grădiniţe, mama mea fiind educatoare. Am iubit foarte mult copiii, eu crescând practic împreună cu generaţii întregi de copii. Culmea a fost că în anul V când am început pediatria, deşi aveam o profesoară excepţională, pe doamna Iuliana Ţîrlea, am vrut să mă retrag de la pediatrie pentru că atunci când am văzut fiinţele acelea mici, fragile, sugarul cu care nu eram obişnuit mi s-a părut că este extrem de grea şi am vrut să trec la medicina adultului. Nu s-a putut şi bine că nu s-a putut. Nu o să regret niciodată că am rămas la pediatrie, deşi dacă reuşeam să trec la medicina adultului făceam gastroenterologie sau ginecologie obstretică”, spune pediatrul clujean.

Cariera profesorului Miu a început în Pediatrie II şi s-a sfârşit tot în Pediatrie II “şi mă refer la cariera didactică”. 

Primul care a studiat deficitul de magneziu la copii

Profesorul Miu consideră că mare parte din carieră o datorează mentorului său, profesoara Octavia Mărgineanu pe care o pomeneşte în toate rugăciunile, la fel ca şi pe soţie. “Am făcut primul în ţară cercetare clinică în problemele deficitului de magneziu la copil şi asta a fost pentru mine una din marile satisfacţii pentru că a fost o teză foarte apreciată. Am scris împreună cu maestra mea, doamna profesor Octavia Mărgineanu, o carte “Oligomineralele în biologie şi patologie”. Doamnei profesor Octavia Mărgineanu îi datorez mare parte din cariera mea. Era un pediatru de renume, un diagnostician extraordinar. Descoperindu-mă, mă verifica mereu. De exemplu, îi susţineam un diagnostic şi îmi zicea: “M-ai convins parţial. Te rog să mai citeşti şi mâine reluăm discuţia”. Şi aşa se întâmpla mereu”, îşi aminteşte renumitul pediatrul.

Cunoaşte toate bolile adolescentului

A scris în total aproximativ 12 cărţi, dar “Tratat de medicină a adolescentului” o consideră foarte importantă pentru că a fost o premieră în ţară. “Medicul pediatru trebuie să aibă noţiuni minime de psihologie şi dragoste faţă de această vârstă, de aceea în acest tratat sunt trecute toate bolile care pot afecta această vârstă, dar şi atitudinea noastră, cum să ne apropiem de adolescent”, menţionează profesorul Miu. Specialistul adaugă că pediatrul care nu este şi psiholog şi care nu ştie să se apropie de sufletul copilului, nu va fi niciodată un mare pediatru.

Cazuri cu final nefericit, dar şi reuşite frumoase

Când este întrebat despre cazurile care l-au impresionat, profesorul Miu ezită dacă să înceapă cu un caz fericit sau cu unul cu final tragic. Le alege pe cele fără rezolvare şi aici povesteşte despre un băiat de 12 ani, cu insuficienţă hepatică, pe care nu l-a putut salva. Păstrează şi acum fotografia băiatului şi referatul pe care scrie “in memoriam”.

A văzut şi familii care au rămas cu un singur copil, după ce patru din cinci copii au murit intoxicaţi cu ciuperci sau acei copii care veneau cu insuficienţă renală, fără ca părinţii să ştie ce au. “Asta m-a durut atât de mult încât am jurat că dacă voi ajunge şef de clinică voi înfiinţa şi o secţie de nefrologie, ceea ce am realizat cu patosul şi dăruirea actualului şef al clinicii, conferenţiarul Aurel Bizo. Am fost primii în ţară care am făcut secţie separată de adulţi”, afirmă Nicolae Miu.

Printre cazurile fericite, este cel al unei fetiţe cu o boală gravă la plămâni, care ulterior a ajuns cântăreaţă de operă.

Bolile copiilor sunt mai bine cunoscute acum

Profesorul Nicolae Miu subliniază că acum bolile sunt mai bine diagnosticate decât acum 20-30 de ani. “De exemplu, bolile genetice sunt mult mai bine cunoscute, malformaţiile congenitale sunt diagnosticate intrauterin sunt în creştere, dar sunt mult mai bine diagnosticate decât în trecut, unele boli de metabolism. În bolile digestive, dominau enterocolitele acute grave. Astăzi, problemele de enterocolite sunt mai rare, doar una pune probleme deosebite – enterocolita de iarnă, de anotimp rece cu rotavirus. Este foarte frecventă, dar există posibilitatea vaccinării copiilor. Mai avem intoleranţa digestivă la proteinele laptelui de vacă, deficitele de lactază. Credeam că nu există pentru că nu le puteam face dovada genetic. Avem alergiile alimentare în creştere, adevăratele alergii alimentare sau false alergii alimentare. Faptul că multe dintre produsele noastre au dificultăţi: conservanţi, aromatizante, coloranţi, care pot să producă false alergii alimentare”, explică pediatrul clujean.