Sănătate

Date îngrijorătoare: medicii, epuizaţi din cauza gărzilor

Opt din zece medici au şi ture mai lungi de 24 de ore, iar o treime dintre ei ajung uneori să muncească fără pauze chiar şi 33 de ore.

Sunt rezultatele unui studiu privind gărzile medicilor, la care au participat peste 1.000 de persoane, informează Digi24.ro.

Din cauza că stau prea mult la serviciu, mai bine de o treime dintre ei acuză un grad accentuat de oboseală, care poate afecta şi calitatea serviciilor medicale. Cercetarea a fost comandată de Federaţia "Solidaritatea Sanitară" după ce ministerul sănătăţii a refuzat în mai multe rânduri să modifice programul de gărzi.


Sindicaliştii vor cere acum, din nou, normalizarea timpului de lucru al medicilor. Dacă nu vor aveea succes nici de această dată, ameninţă că din august, aproape jumătate din personalul medical ar putea refuza să mai semneze contractele individuale de muncă pentru gărzi.

Etichete: oboseala medici
Ultimele Stiri
abonare newsletter