Sănătate
Cardul de sănătate, nefuncţional de patru zile. Doctorii amână consultaţiile
Sistemul informatic al cardului de sănătate este nefuncţional de patru zile, explicaţia oficială a Casei naţionale de asigurări de sănătate fiind că unele componente ale sistemului au depăşit durata de viaţă.
Totuşi, oficialii promit că se iau măsuri pentru remedierea situaţiei. Între timp serviciile medicale se acordă în regim offline.
Erorile din sistemul cardului de sănătate au dat iar peste cap activitatea în cabinetele medicale, farmacii, spitale şi laboratoare. Nici calitatea de asigurat nu poate fi verificată. Iar de teamă că li s-ar putea imputa serviciile acordate offline, unii doctori au preferat să amâne consultaţiile care nu sunt urgenţe.
Casa Naţională a anunţat oficial că plaftorma informatică e indisponibilă şi a relaxat temporar obligaţiile de care depinde decontarea serviciilor. E a treia oară în mai puţin de o lună când se anunţă defecţiuni majore în sistemul care a costat peste 20 de milioane de euro, fără TVA.
Luna trecută, câţiva ingineri de la Casa Naţională s-au chinuit câteva zile să repare defecţiunile. Sistemul încă nu are asigurată mentenanţa, deşi contestaşiile din instanţă au fost tranşate. Firma care a câştigat licitaţia pentru servicii nu a semnat contractul.