Sănătate

Mărturia unui clujean operat la degetul greșit. Cum a aflat medicul în timpul operației

Povestea de necrezut a unui tânăr din Cluj-Napoca care s-a dus să se opereze la un deget bolnav, iar medicul i-a taiat și operat un alt deget a stârnit revolta internauților. Și nu e de mirare, mai ales că pacientul a fost nevoit să atragă atenția chirurgului asupra faptului că operează degetul greșit.

Vlad Manases a povestit întreaga întamplare pe o rețea de socializare și a atașat trei poze cu degetele operate. Deși avea nevoie de o operație la degetul mic, chirurgul, de Clinica de Recuperare din Cluj-Napoca, a început să-i opereze degetul mijlociu. În timpul procedurii, pacientul a fost cel care a bănuit că ceva e în neregulă.

„Îi spun doctorului că anestezia și-a făcut bine efectul, în sensul în care nu simt că lucrează la degetul mic. Profesorul se oprește și mă întreabă: „Dar nu la degetul mijlociu ai probleme?” „Nu, domnule doctor, degetul mic este cel afectat”, a scris Vlad Manases pe Facebook.


Astfel tânărul s-a ales cu un deget mutilat degeaba în urma intervenție chirurgicale, a trebui să stea de două ori mai mult pe masa de operație din această cauză și dacă nu ar fi observat chiar pacientul greșeala medicului, bărbatul ar fi avut și mai mult de suferit.

Vlad încearcă să atragă astfel atenția asupra sistemului medical defectuos din România.


Mărturia tânărului :

„Câteva amănunte pentru cei interesați și viitori pacienți ai Clinicii de Recuperare din Cluj-Napoca: vi se poate întâmpla și vouă, și vi se poate întâmpla ceva mult mai grav decât ce am pățit eu. Să vă povestesc pe scurt ce s-a întâmplat: îmi rup tendonul de la degetul mic cu 2 săptămâni în urmă, la un festival, în cort. Banal. Trivial. Nu m-a durut nimic, doar am auzit un 'pac' și nu mai reușeam să îmi extind complet degetul. Revin în oraș și încep să fiu plimbat de la un medic la altul.


Medicul de familie zice că-i luxație și mă trimite la Ortopedie. Pe biletul de trimitere îmi scrie 'Ortopedie Stomatologică' (da, Ortopedie Stomatologică, doamnelor și domnilor), pentru că trebuia să îmi demonstreze din nou cineva că incompetența se plătește, dar din păcate nu se plătește cu banii și timpul acestor incompetenți. Ajung într-un final la Spitalul de Recuperare Cluj cu diagnosticul de Mullet Finger la degetul 5 de la mâna stângă. După o zi întreagă de stat la cozi și pe holurile spitalului, intru într-un final în operație.

Mă duc relaxat, e o operație la degetul mic. What could go wrong, nu? Doi asistenți mă așteaptă în sala de operații. Mă pregătesc, mă leagă ca-n filme la EKG și la tubul de oxigen. E prima mea operație. Îmi pun asistenții un garou pneumatic pe brațul stâng, îl pornesc și îmi injectează în braț un anestezic puternic. Îl cheamă pe profesor, acesta fiind deranjat doar când masa este pusă și tacâmurile sunt pregătite. Vine profesorul și începe să taie.


După o jumătate de ora încep să îmi pun întrebări. Brațul începe să mă doară groaznic și mă gândesc în momentul acela că degetul meu mic e cam ferit de băieții aceștia care se distrează de minune. Îi spun doctorului că anestezia și-a făcut bine efectul în sensul în care nu simt că lucrează la degetul mic. Profesorul se oprește și mă întreabă: "Dar nu la degetul mijlociu ai probleme?" "Nu, domnule doctor, degetul mic este cel afectat." Am stat de 2 ori mai mult pe masa aia de operații decât ar fi trebuit să stau. Garoul ăla pneumatic mi-a provocat, probabil, cea mai cruntă durere pe care am simțit-o în întreaga mea existență (și am făcut măgării, n-am fost un copil cuminte).

Pentru cine are urechi să audă, ochi să vadă și speranța că poate se mai schimbă ceva în țara asta: EU AM ATRAS ATENȚIA ASUPRA FAPTULUI CĂ STIMABILII OPERAU LA DEGETUL GREȘIT! Aveam fișa aia făcută degeaba. Am făcut radiografii degeaba. Degetul ăla mic stătea degeaba într-o poziție nefirească. Omul a venit pornit pe degetul meu mijlociu. Îl va primi, în curând. N-am făcut caz. Nici nu știu dacă voi face vreodată, pentru că ăștia te dau în consemn neoficial la toate instituțiile medicale de stat sau private și dacă am nevoie de o altă operație vreodată, voi fi refuzat pentru că mi-am cerut dreptate. Ce mai am de zis? A, da... ce dracu mai căutăm în țara asta?”.


Potrivit ziardecluj.ro, profesorul Alexandru Georgescu, în vârstă de 65 de ani este chirurgul pastician care l-a operat pe Vlad. Împotriva lui ar fi fost depusă o plângere pentru vătămare corporală, când, în 2014, medicul i-ar fi amputat o parte din picior unui pacient din cauza unei băsici.

"Este o anchetă internă în derulare în care evaluăm atât declarațiile medicilor, cât și a personalului, cât și foaia de observație și în momentul în care există o concluzie a anchetei interne vă vom transmite concluziile", a declarat pentru Monitorul de Cluj Sanda Patrichi, managerul Spitalul de Recuperare Cluj-Napoca.

Cine este medicul Alexandru Georgescu

Prof. dr. Alexandru Georgescu este şeful Secţiei Clinice de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului de Recuperare Cluj-Napoca. În anul 1991, profesorul Alexandru Georgescu a venit din Bucureşti la Spitalul de Recuperare din Cluj şi în acel moment s-au pus bazele activităţii de chirurgie plastică, realizată în mod organizat în Cluj. Profesorul Alexandru Georgescu se numără printre cei care au pus bazele microchirurgiei din România. “Eu operez în jur de 700 de pacienţi în fiecare an. Practic, în fiecare zi am o medie de 5 pacienţi. Este un număr mare de pacienţi ţinând cont că noi avem doar 30 de paturi pe secţie”, spunea specialistul clujean într-un interviu pentru Monitorul de Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter