Sănătate

Pregătirea în Rezidențiat, liberalizată. Peste 900 de tineri vor intra suplimentar în pregătire

Aproape 9.000 de studenți au susținut, duminica trecută, examenul de rezidențiat, în ciuda faptului că acesta a fost programat inițial pe 17 noiembrie și amânat din cauza faptului că nu a existat un ministru al Educației la vremea respectivă.

Pregătirea în Rezidențiat, liberalizată. Peste 900 de tineri vor intra, suplimentar, în pregătire, sursă foto: Raymond Füstös / monitorulcj.ro Pregătirea în Rezidențiat, liberalizată. Peste 900 de tineri vor intra, suplimentar, în pregătire, sursă foto: Raymond Füstös / monitorulcj.ro

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare precum și pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, anunță Ministerul Sănătății (MS), într-un comunicat de presă.

Conform documentului, pregătirea în rezidenţiat se va defășura în mod descentralizat, regional, la nivelul centrelor universitare cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate, prin departamentele de învăţământ postuniversitar medical, medico-dentar şi farmaceutic, inclusiv în cabinete medicale individuale de medicină de familie, precum şi în unităţi sanitare și unități medico-militare ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, sau în unităţi sanitare aflate în administrarea unităţilor publice locale.


De asemenea, pregătirea în rezidențiat se va putea desfășura și în cadrul unităților sanitare private și în instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, care au în structură programe de studii universitare de licență în domeniul medicină, medicină dentară, farmacie, în condițiile îndeplinirii de către acestea a criteriilor și condițiile de pregătire în rezidențiat aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

Actul normativ adoptat miercuri mai stabilește reglementări privind coordonatorii de program în rezidențiat, responsabilii de formare, drepturile și obligațiile ce revin unităților sanitare, dar și rezidenților.


„Pot spune că, împreună cu echipa mea, am îndeplinit primul obiectiv stabilit și anunțat, conform programului de guvernare. Am reușit ca, într-un timp record, să organizăm în bune condiții concursul de intrare în Rezidențiat și să salvăm o generație de specialiști în condițiile în care înregistrăm o lipsă a resursei umane în sistemul sanitar. Prin reglementările de astăzi (n.red. miercuri) eliminăm inechitățile existente elaborând cadrul legal care dă posibilitatea formării unui număr mai mare de specialişti atât în sistemul public, cât și în unități sanitare private și instituții de învățământ superior particulare acreditate care îndeplinesc toate condițiile de pregătire”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.

„Astfel, toți cei care au obținut la concurs peste 60% din punctajul pe domeniu, vor intra în pregătire. Avem înregistrat un record privind numărul de rezidenţi pe care-l vom pregăti, estimam 7.159 rezidenți, în România şi sperăm ca efectele să se vadă în câţiva ani. Sunt primele măsuri concrete pe care le luăm pentru a stopa criza resursei umane calificată din domeniul medical. Am reușit acest lucru în condițiile în care anul acesta s-a înregistrat un record de participare la Rezidențiat. Asta înseamnă că ne pasă de următoarele generații care ne vor înlocui”, a mai spus Victor Costache.


Astfel, față de cele 3.960 locuri alocate domeniului medicină generală au fost identificate soluții pentru ca peste 900 tineri care au obținut punctaj minim de promovare și care nu puteau fi încadrați în sistemul actual de formare aferent medicilor rezidenți să intre, suplimentar, în pregătire. În prezent se lucrează și pentru integrarea celor din domeniul medicină dentară şi farmaciei.

Pentru a nu exista disfuncționalități în comunicare, între cei promovaţi la Rezidenţiat şi Centrul de Resurse Umane din Sănătatea Publică (CRUSP), unitatea aflată în subordinea MS şi care se ocupă de repartizarea pe specialităţi a noilor medici rezidenţi, se va forma un grup suport. Acesta va fi alcătuit din reprezentanți ai MS și reprezentanţii celor admişi, astfel încât, părţile să lucreze împreună și transparent în vederea integrării tuturor celor care au obținut peste 60% din punctajul pe țară, pe domeniu.


Rolul grupului va fi acela de îndrumare, tocmai ca noii medici rezidenţi să aibă toate informaţiile necesare unor opţiuni clare, mai ales că suplimentarea locurilor de intrare în rezidenţiat, prin creşterea numărului de unităţi medicale în care se poate efectua pregătirea de specialitate, ar putea creea confuzii. Suplimentar, MS pune la dispoziţie o adresă de e-mail, special creată pentru cei care doresc consultanţă cu privire la alegerea localui unde îşi vor definitiva pregătirea de specialitate, precum şi un număr special de telefon. La CRUSP va exista până în luna februarie, anul viitor, un birou dedicat acestor informări şi consultări.

Vă reamintim că la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliua Hațieganu” Cluj-Napoca s-au înscris 865 de candidați pentru locurile de la Medicină, 241 la Medicină dentară și 174 la Farmacie. La nivel național, 6.283 au susținut examenul pentru Medicină, 1.740 pentru Medicină dentară și 853 pentru farmacie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter