Sănătate
Consiliul Județean Cluj recalculează. Costurile modernizării Spitalului de Recuperare cresc!
Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, aflat în subordinea Consiliului Județean (CJ) Cluj, urmează să fie modernizat.
consiliul-judetean-cluj-recalculeaza-costurile-pentru-modernizarea-spitalului-de-recuperare-crescLa ședința ordinară de joi, 28 mai, consilierii județeni vor avea pe masă proiectul de Hotărâre pentru modificarea unei alte Hotărâri, din 17 octombrie 2018, care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții din cadrul proiectului „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Ambulatorului Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca”.
Valoarea investiției în modernizarea spitalului a crescut cu 1,45 milioane de euro
Conform reprezentanților CJ Cluj, s-a impus actualizarea devizului general aferent investiției și, implicit, efectuarea modificării valorii totale a cheltuielilor legate de proiect, inclusiv la secțiunea „Principalii indicatori tehnico-economici ai investiției”, din cadrul Anexei la HCJ nr. 250 din 17 octombrie 2018.
Astfel, potrivit actualizării devizului general întomcit de proiectantul SC Archive Systems & Solutions SRL, valoarea totală estimată a proiectului se ridică la suma de 19.769.595,48 lei (inclusiv TVA), adică puțin peste 4 milioane de euro. Practic, din 2018 până în prezent, suma pentru modernizarea unității medicale a crescut cu 7.039.172,74 lei (cu TVA), adică peste 1,45 milioane de euro.
Solicitarea de suplimentare urmează a fi suportată din bugetul județului Cluj, însă după atribuirea contractului de execuție lucrări, pe perioada de desfășurare a lucrărilor de 12 luni, respectiv în anii 2021 și 2022. Aprobarea sumei suplimentare „este necesară în acest moment”, pentru a putea fi inclusă în valoarea contractului de finanțare anterior semnării acestuia, sunt de părere reprezentanții forului administrativ județean.
Ce lucrări propune Consiliul Județean la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca?
* realizarea supraetajării, extinderii, reamenajării și modernizării Corpului C13 M – Laboratoare
* schimbarea de destinație în Ambulatoriu adulți, Ambulator copii, un compartiment de Medicina Hiperbară si spații pentru Arhivă
* crearea de noi spații pentru descongestionarea funcțiunilor existente la parter și etajul 1 din clădirea principală a spitalului și pentru asigurarea funcționării în bune condiții, respectiv o mai bună distribuire a circulațiilor/fluxurilor de la nivelul spitalului (suprapunerea fluxului de pacienți internați cu cei tratați ambulator).
„Noile spații vor asigura o funcționare corespunzătoare ambulatoriului integrat, într-un spațiu modern, orientat către confortul pacienților și calitatea actului medical. Pentru acoperirea necesarului de spații, se va extinde cu o structură metalică ancorată în cea existentă, etajul 1 peste secțiunea parter, iar peste întregul volum se va realiza un etaj retras. O pasarelă leagă etajul 1 al Corpului A – Spitalizare, din Corpul principal al spitalului, cu etajul 1 al noii locații a ambulatoriului”, se arată în proiectul de hotărâre.
Conform Consiliului Județean Cluj, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca „va crea condițiile necesare asigurării unui act medical de înaltă calitate pentru pacienții din județul Cluj și județele limitrofe”.
CITEȘTE ȘI: