Sănătate
Bugetul Ministerului Sănătății suplimentat cu 570 de milioane de lei. 10% din sumă va fi pentru medicamentul Remdesivir
Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 570 de milioane de lei, dintre care 10% din bani vor fi folosiți pentru achiziționarea de Remdesivir.
bugetul-ministerului-sanatatii-suplimentat-cu-570-de-milioane-de-lei-10-din-suma-va-fi-pentru-cumpararea-remdesivir
Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 570 milioane de lei, dintre care 65 milioane lei vor fi folosiţi pentru achiziţionarea medicamentului Remdesivir necesar pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19, a anunţat vineri şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
Dancă a precizat că sumele suplimentare vor fi din Fondul de rezervă al Guvernului şi vor fi utilizate inclusiv pentru asigurarea testării de laborator prin metoda PCR a persoanelor suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2, pentru activităţile de limitare a răspândirii infecţiei la nivelul direcţiilor de sănătate publică, continuarea vaccinării antigripale.
"A fost suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă cu o suma de 570 de milioane lei. Este un proiect de hotărâre de guvern adoptat în şedinţa de Guvern de ieri. Practic, prin această suplimentare a bugetului Ministerului Sănătăţii cu o suma de 570 de milioane lei se asigură fondurile necesare pentru derularea activităţilor prioritare în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum asigurarea testării de laborator prin metoda PCR a persoanelor suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2, realizarea activităţilor de limitare a răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 la nivelul direcţiilor de sănătate publică, continuarea vaccinării antigripale a persoanelor din grupele aflate la risc de a contracta gripa şi realizarea activităţilor în necesare pentru asigurarea colectării şi testării sângelui şi produselor sanguine, precum şi altor activităţi din cadrul programelor naţionale de sănătate, precum activităţile de transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană", a precizat Dancă.
El a adăugat că, din această sumă, 65 de milioane de lei vor fi utilizaţi de Ministerul Sănătăţii pentru achiziţia medicamentului Remdesivir necesar pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.
CITEȘTE ȘI: