Sănătate

Măsurile de restricție vor continua și se vor impune și altele suplimentare. Arafat: „Asta se va întâmpla într-o lună”

Raed Arafat a declarat că măsurile de restricție intrate în vigoare de ieri vor continua și se vor impune și altele suplimentare, în cazul în care numărul infectărilor va continua să crească.

Măsurile de restricție vor continua și se vor impune și altele suplimentare. Arafat: „Asta se va întâmpla într-o lună” Măsurile de restricție vor continua și se vor impune și altele suplimentare. Arafat: „Asta se va întâmpla într-o lună”

 

 


Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, a declarat că, în cazul în care numărul îmbolnăvirilor de coronavirus va continua să crească, măsurile de restricție intrate în vigoare cu o zi în urmă vor continua și se vor impune și altele suplimentare, astfel încât numărul de cazuri să înceapă să scadă.

 


Măsurile de restricție vor continua

„Eu nu cred că o să ajungem la un platou până nu vedem impactul noilor măsuri pe care le avem, dacă sunt aplicate corect de noi toți. Evaluarea reală asupra impactului acestor măsuri are nevoie de 30 de zile, de două cicluri de 14 zile, este părerea epidemiologilor. Dacă nu ajungem să avem un impact serios al acestor măsuri, urmează o reevaluare.”

Hotărârea de Guvern emisă precizează faptul că în urma unei reevaluări a situației epidemiologice se va lua în calcul impunerea unor noi măsuri restrictive.


„Dacă la reevaluare se va considera că sunt necesare și alte măsuri, o să vedem la momentul respectiv. Dacă nu scade suficient într-o lună înseamnă că măsurile nu sunt suficiente și există risc de creștere mai departe. Și atunci se impun și alte măsuri. Se pot lua și alte măsuri suplimentare în zonele care sunt afectate mai grav”, a declarat Arafat.

Oamenii trebuie să creadă în existența virusului

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență este de părere că nimeni nu ar trebui să se mai îndoiască de existența virusului, având în vedere numărul de cazuri și de decese raportate zilnic.


„Dacă acum câteva luni aveau suspiciuni unii și aveau întrebări dacă virusul ăsta există, nu ar trebui să mai aibă aceste suspiciuni, văzând ce se întâmplă în România și în jurul nostru și câte persoane decedează în fiecare zi.”

Raed Arafat face apel la cetățeni să respecte măsurile, pentru că este singura metodă de a opri răspândirea virusului.


„Nu putem spune că populația în general, poate că o parte a căzut pradă campaniilor de diminuare a rolului măștii. Eu am convingerea că o mare parte a populației a înțeles deja de mult timp și respectă regulile, dar trebuie să le respectăm cu toții pentru că partea mai mică răspândește boala la cei care respectă măsurile”, susține acesta.

CITEȘTE ȘI:

În trei comune din Cluj, rata de infectare a depășit 10 cazuri de COVID19 la o mie de locuitori

 

 

Vaccinul anti-COVID-19, testat pe 44.000 de voluntari. Câți s-au infectat

 

 

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter