Sănătate

Ministrul Sănătății: „Masca trebuie purtată și după administrarea vaccinului”

Masca de protecție este obligatorie chiar și după administrarea celei de-a doua doze de vaccin, deoarece nu se știe gradul de eficacitate ale celor două vaccinuri.

 

 


Ministerul Sănătăţii a transmis, duminică, o informare cu privire la faptul că, şi după administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID, este recomandată purtarea măştii de protecţie şi respectarea regulilor de distanţare socială.



„Vaccinul vă protejează pe dumneavoastră, purtarea măştii îi protejează pe cei din jur care nu au fost încă vaccinaţi. Până în acest moment, în studiile clinice s-a urmărit dacă vaccinarea previne formele simptomatice de COVID-19, nu a fost studiat dacă este prevenită şi infecţia asimptomatică. Din acest motiv, cercetătorii încă nu ştiu dacă o persoană vaccinată se poate infecta asimptomatic şi poate transmite mai departe virusul", precizează ministerul într-o postare pe Facebook.

Astfel, potrivit sursei citate, nu se cunoaşte încă gradul de eficacitate a celor două vaccinuri împotriva infecţiilor asimptomatice şi nu există suficiente studii care să indice dacă o persoană vaccinată poate să fie purtătoare a virusului şi care este riscul de transmisie a SARS-CoV-2. Este posibil ca o persoană vaccinată asimptomatică să poată răspândi virusul şi, astfel, să infecteze o persoană nevaccinată.

Vaccinarea, arată MS, oferă un nivel crescut al imunităţii în aproximativ două săptămâni numai după administrarea celei de-a doua doze de vaccin (rapel).

„Până când trec aceste două săptămâni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin, vă puteţi infecta şi dezvolta formele severe de COVID-19", menţionează MS.

Totodată, se arată în informare, vaccinul nu garantează imunitate 100% iar eficacitatea în prevenirea bolii COVID-19 este de 95% pentru vaccinul BioNTech-Pfizer şi de 94,1% pentru vaccinul Moderna.


CITEȘTE ȘI:

Raed Arafat a spus că masca va fi obligatorie până când 70% din populație se va imuniza împortiva COVID19

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter