Sănătate

Scăpăm de coronavirus până la sfârșitul verii? Ce spune unul dintre inventatorii vaccinului Pfizer

Fondatorul BioNTech și unul dintre dezvoltatorii vaccinului anti-COVID de la Pfizer a dat declarații privind situația pandemică în Europa și cum ar putea evolua aceasta.

 

 


Ugur Șahin, CEO BioNTech și unul dintre inventatorii vaccinului împotriva Covid-19 produs în colaborare cu Pfizer, este de părere că virusul va fi pus sub control în majoritatea țărilor europene până la sfârșitul verii lui 2021. 

„Vor exista mutaţii, dar nu ne vor speria”


„În multe ţări europene şi SUA, probabil că nu vom mai avea nevoie de blocaje până la sfârşitul verii. Vor fi focare, dar vor fi doar zgomot de fond. Vor exista mutaţii, dar nu ne vor speria” a declarat acesta în legătură cu situația pandemică.

Evaluarea lui Ugur Șahin vine în contextul în care campania de vaccinare din Uniunea Europeană nu se desfășoară la viteza altor țări precum SUA, Israel sau Regatul Unit. Și Comisia Europeană, dar și guvernele statelor membre au avut parte de critici din acest motiv.


Motive de optimism

Ugur Șahin s-a declarat, totuși, optimist şi a spus că problemele se vor dovedi temporare, adăugând că este posibil ca 70% dintre germani vor fi vaccinaţi până la sfârşitul lunii septembrie, moment în care virusul va mai pune puţine probleme. Aproape 9% din populaţia germană primise cel puţin prima doză de vaccin până sâmbătă, în timp ce Marea Britanie a trecut de jumătatea drumului, 50% dintre adulţi primind cel puţin o doză.


Soţii Ozlem Tureci şi Ugur Șahin, cofondatorii companiei BioNTech, au fost decoraţi în urmă cu două zile de preşedintele Germaniei cu una dintre cele mai înalte distincţii ale statului german, pentru dezvoltarea primului ser anti-COVID din lume.

Ultimele Stiri
abonare newsletter