Sănătate

OPINIE - Dragoș Damian: „Trăim cu 30 de ani mai mult pentru că ne vaccinăm. Cultura vaccinării”

Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj a explicat de ce trebuie creată în România o „cultură a vaccinării”.

 

 


Vă invit să citiți fragmentul de mai jos din cartea lui Matt Haig „Cum să oprești timpul (Editura Nemira, 2018) și, dedesupt, explicațiile la asteriscurile din text.

 


„...acolo locuiseră doi frați, Nat și Rowland, dar amândoi muriseră. Nat, de febra tifoidă* cand avea 12 ani, iar bietul Rowland din cauza unei tuse misterioase** înainte să împlinească un an. Asta explică și lipsa părinților. Din pricina febrei de după naștere*** (ceva obișnuit pe vremea aceea), mama lor își dăduse sufletul la o lună după ce-l adusese pe lume pe Rowland, de unde și fragilitatea bebelușului, iar tatăl lor murise de varicelă****......”

* febra tifoida - se vaccineaza / trateaza


** tusa convulsiva – se vaccineaza / trateaza

*** febra puerperala – se trateaza


**** varicela – se vaccineaza / trateaza

Textul citat mai sus are acțiunea plasată în Londra secolului al XVII-lea. Asteriscurile se referă la situația din present. Din secolul XXI, nu mai moare nimeni din cauza acestor boli.


La inceputul secolului trecut, speranța de viață era 50-55 de ani, după 2025 speranța de viață va fi de peste 80 de ani și către 90 de ani după 2030. La asta a contribuit în egală măsură și industria științelor vieții: descoperirea de medicamente noi, prevenția prin vaccinuri, mijloacele de diagnostic, schemele de tratament, medicina personalizată, telemedicina, etc. Neverosimil, pandemia a dus științele vieții cu 10 ani înainte, odată cu apariția tehnologiei de vaccinare mARN. Această tehnologie probabil va putea fi utilizată într-o bună zi pentru a ținti tumorile, pentru a repara insulele lui Langerhans ca să producă insulină, pentru a face corecții ale genomului uman cu scopul de a eradica bolile rare, etc.

Cei care călătoresc mult verifică schemele de vaccinare de la destinație și se imunizează în consecință – așadar, acceptă ceea ce se cheamă cultura vaccinării. Mai departe de discuțiile practice sau filozofice vizând drepturile și libertățile cetățeanului (hazardul dezbaterii despre nonsensul „vaccinare obligatorie”), drepturile copil vs părinte, externalitatea pozitivă (definiție pompoasă a „imunizării de turmă”), variatele rapoarte risc / benificii / cost / vârstă, etc., avem nevoie să creăm cultura vaccinării în România. Și asta nu poate fi creată, de exemplu, de oameni care sunt pe statele de plată ale producătorilor de vaccinuri – duce automat la decredibilizare. Sau cu forța, tentativa eșuată de vaccinare anti HPV de acum 10 ani – iarăși, decredibilizare. Cultura vaccinării este diferită de intenția de vaccinare, creată de resortul emoțional al campaniei publice de vaccinare anti-Covid. Cultura vaccinării înseamnă să acționezi în așa fel încât peste 50 de ani, copiii tăi să trăiască cu 30 de ani mai mult decât vei trăi tu.

CITEȘTE ȘI

OPINIE- Dragoș Damian: „Despre mere, vaccinuri, politică, politicieni. În general, despre România din 2030”

Ultimele Stiri
abonare newsletter