Sănătate

Probleme cu raportul deceselor COVID. 3.000 de morți nu apar în acte

Raportul privind decesele COVID este gata de vineri, 7 mai, însă Ministrul Sănătății evită încă să îl facă public.

 

 


Potrivit Libertatea, raportul comisiei de anchetă privind raportarea deceselor COVID este gata încă de vineri, la prânz. Documentul însă nu a fost publicat.

Decedați COVID neraportați, nicio explicație

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, evită încă să facă public raportul, pentru că „nu arată cum ar trebui”, fapt care ar putea crea mai multă confuzie în rândurile cetățenilor români. Pe lângă acest lucru, în raport apar cei 2.300 de decedați neraportați despre care a scris ziarul citat și încă 3.000 de morţi care au avut diagnostic secundar COVID, despre care nu s-a aflat decât recent.


De trei săptămâni de când publicul a cerut explicații din partea statului pentru diferenţele de mii de morţi, afirmate inițial de Vlad Voiculescu, încă nu au fost făcute clarificări. 

Cauzele secundare, trecute tot ca și principale

Pe certificatele medicale de constatare a decesului, medicii trec atât cauza principală a decesului, cât și pe cea secundară. Conform Libertatea, Institutul Național de Statistică a furnizat doar numărul morților cu codurile de boală asociate COVID de la cauza principală a decesului, acesta depășind  2.300. În raportul trimis către minister există și cei 3.000 de morți unde COVID apare la cauză secundară, dar care sunt de fapt tot decese provocate de noul coronavirus.

Ultimele Stiri
abonare newsletter