Sănătate
Suc natural, retras de urgență din 4 supermarketuri din Cluj-Napoca! S-a descoperit un nivel ridicat al unei toxine
Un suc natural a fost retras de la vânzare din patru supermarketuri din Cluj-Napoca, după ce a fost descoperit că aceasta avea un nivel prea ridicat al unei toxine.
Suc natural, retras de urgență din 4 supermarket-uri din Cluj-Napoca / Foto: site-ul ANSVSA
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că un produs a fost retras de la vânzare din mai multe supermarketuri Kaufland din țară, inclusiv patru din Cluj-Napoca.
Este vorba despre un suc natural, de mere și vișine, la 3 litri „Vreau din România”, al cărui furnizor este Mărul Argintiu SRL.
În conținutul acestuia a fost găsit un nivel ridicat al unei toxine, anume patulină, care aduce un risc asupra sănătății clienților.
„În urma verificărilor periodice, s-a decelat o depășire a valorii admise pentru patulină în acest produs. Întrucât nu poate fi exclus vreun risc asupra sănătății şi din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, Kaufland a reacționat fără întârziere și a retras de la comercializare produsul în cauză. Clienții care au achiziționat produsul mai sus menționat cu data de valabilitate 17.11.2022, lot: 417, sunt rugați să acorde atenție acestei informări și să nu îl consume. Ei se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna și vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Această rechemare vizează exclusiv produsul «Vreau din România Suc de mere şi vişine 3L», lot: 417, data de valabilitate: 17.11.2022, conform declarației producătorului S.C. Mărul Argintiu SRL. Kaufland își cere scuze clienților pentru situația creată”, se arată pe site-ul ANSVSA.
Magazinele în care au fost descoperite aceste produse, în Cluj-Napoca, sunt următoarele: Kaufland Mănăștur, Kaufland Între Lacuri, Kaufland Gheorgheni și Kaufland Mărăști.
Patulina este o toxică care se găsește cel mai frecvent în merele putrezite.
CITEȘTE ȘI: