Sănătate

Primul caz de VARIOLA MAIMUȚEI diagnosticat în România

Ministerul Sănătăţii a anunțat luni că a fost confirmat primul caz de variola maimuţei în România.

A fost confirmat primul caz de variola maimuței la un pacient din România. Sursa Foto: depositphotos.com A fost confirmat primul caz de variola maimuței la un pacient din România. Sursa Foto: depositphotos.com

 

 


A fost confirmat primul caz de variola maimuței la un pacient din România. Acesta este un bărbat în vârstă de 26 de ani, din București.

 


„Acesta a fost diagnosticat în cursul zilei de astăzi (luni - n.red.) în urma investigațiilor de laborator. Boala a debutat în urmă cu 4 zile iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopții precedente. Starea bărbatului este bună”, anunță MS, citat de Spotmedia.

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

Pacientul primește tratament simptomatic și se află în izolare.


Medicii au realizat anamneza în cazul pacientului și astfel au aflat că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței.

În cursul lunii mai s-au mai înregistrat două suspiciuni de infectare cu variola maimuţei la o femeie de 43 de ani din Rădăuţi şi un bărbat cetăţean român internat la un spital din Atena, in Grecia, însă acestea au fost infirmate ulterior, fiind vorba de infectări cu varicelă.

Variola maimuţei nu se răspândeşte cu uşurinţă între persoane şi necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură şi prin fluide corporale.

Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat şi prelungit cu o persoană care are variola maimuţei. Nu există elemente care să sugereze în vreun fel posibilitatea infectării pacientei din Rădăuţi cu virusul variolei maimuţei. 


Sursa Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Ungaria a anunțat primul caz de variola maimuței. Cum se răspândește boala

Ultimele Stiri
abonare newsletter