Social
Zeci de elevi cu deficiențe de vedere au participat la o tabără montană la Băișoara. FOTO
Mai mulți copii din Cluj cu deficiențe de vedere au avut parte de trei zile de neuitat în zona Băișoara.

În perioada 6-8 octombrie, elevii de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca au avut parte de activități de neuitat, printre care escaladă, recitaluri de muzică, călărie și parc de aventură.
Elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca au avut parte de un weekend activ. O parte dintre aceștia au participat la Tabăra de escaladă care a avut loc la Moara de Pădure, în comuna Băișoara.
Tabăra, care a găzduit mai bine de 50 de participanți, a cuprins, pe parcursul celor trei zile, activități sportive specific montane, precum cățărat, tiroliană și parc de aventură, dar și jocuri, foc de tabără și recitaluri de muzică.
Tabăra a fost organizată de ACS Kory Francisc, Organizația de caritate Eco Phoenix, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, ajutați de voluntari de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a UBB - Departamentul Kinetoterapie, precum și de elevi de la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: