Social

Ultimele ORE în care clujenii mai pot vizita târgul EcoLogica

Târgul EcoLogica, unde cei mai mari producători de energie regenerabilă şi de construcţii ecologice şi-au expus spre vânzare produsele, îşi va închide porţile peste câteva ore. Aşadar, clujenii care nu au ajuns până la această oră la acest târg sunt sfătuiţi să o facă.

Pe parcursul a patru zile, parcarea de la Cora a fost gazda unui mare eveniment, şi anume târgul EcoLogica, târg care a ajuns deja la a IV-a ediţie. Zeci de clujeni au vizitat standurile producătorilor şi au putut cumpăra produse la cele mai mici preţuri.

“Am văzut la acest târg foarte multe produse interesante şi încă nu mă pot decide ce exact să cumpăr. Preţurile sunt foarte accesibile şi am aflat multe lucruri noi despre ceea ce înseamnă energia regenerabilă şi construcţiile ecologice”, a povestit pentru Monitorul de Cluj una dintre clientele târgului EcoLogica.


În cadrul acestui târg sunt expuse spre vânzare diverse instalaţii, panouri solare, panouri fotovoltaice, pompe de căldură, încălziri în pardoseală, cazane pe lemne şi peleţi, dar şi materiale de construcţii ecologice şi sisteme de eficienţă energetică.

Clujenii care nu au ajuns până la această oră mai au timp să o facă. Târgul îşi va închide porţile în această după-amiază.

Etichete: cora targ ecologic
Ultimele Stiri
abonare newsletter