Social

INTERVIU - Maiorul Mariana Barbu, imaginea jandarmilor clujeni: Prezența unei femei la intervenții este benefică

Maiorul Mariana Barbu este cea care ne arată fața de dincolo de uniformă a jandarmilor clujeni și facilitează apropierea oamenilor legii de comunitate.

Monitorul de Cluj a stat de vorbă cu maiorul Mariana Barbu, ofițerul de relații publice al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj despre motivele care au determinat-o să îmbrace uniforma militară, despre rolul femeilor în Jandarmerie, cum a reușit să “îndulcească” imaginea jandarmilor în ochii comunității și ce face “omul” Mariana Barbu în timpul liber.

Reporter: Cum ai intrat în Jandarmerie?

Mariana Barbu: Absolvisem Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca când ca orice tânăr absolvent îmi căutam un job. Parcurgeam diverse publicaţii cu anunţuri de angajare pentru a-mi găsi un loc de muncă potrivit, de preferinţă un post care să presupună profesarea meseriei de psiholog pentru că era ceea ce îmi doream. Şi aşa s-a întâmplat că la începutul anului 2000, am dat un răspuns curajos unui anunţ la mica publicitate şi aşa am ajuns să particip la concursul de admitere în sistemul militar, în Jandarmerie. Şi de atunci sunt în Jandarmerie. După concurs, a urmat o perioadă de instrucţie, apoi m-am transferat la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa unde am fost angajată ca psiholog militar.

Rep.: Cum a fost la concurs?

M.B.: Ca la orice concurs, au fost mari emoţii, dar din fericire totul s-a terminat cu bine şi am ajuns să lucrez în acest domeniu. Am avut probe sportive, cum este întotdeauna la examenele din acest sistem, apoi proba psihologică, acestea fiind eliminatorii. După care am avut pregătire militară şi de specialitate.

Rep.: Care dintre probe ți s-a părut cea mai grea?

M.B.: Cred că cele mai grele momente au fost zilele când aşteptam răspunsul. Momentele de aşteptare au fost cele mai dificile.

Rep.: Care a fost cea mai mare provocare din toţi aceşti ani de carieră în Jandarmerie?

M.B.: Cu siguranţă, cea mai mare provocare a fost la sfârşitul anului 2009 când am ales să lucrez ca purtător de cuvânt, după nouă ani de activitate ca psiholog militar la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa. Am revenit practic în oraşul natal, după ce am aflat că este un post liber aici. Glasul pământului îşi spune cuvântul şi eu sunt dovada vie. Poate înainte nu credeam, dar aflând că este un post liber, am făcut cerere de transfer şi aşa m-am reinventat.

Rep.: Care au fost momentele când ţi-a fost teamă de ceva?

M.B.: Mai degrabă decât de acest sentiment de teamă aş vorbi de nelinişte. Este neliniştea firească a oricărui început. Aveam o vârstă tânără în momentul în care am fost admisă în sistemul militar pe postul de ofiţer psiholog, era un mediu nou ţinând cont că proveneam dintr-un mediu civil şi desigur îmi doream să îmi fac treaba la un nivel cât mai ridicat.

Rep.: Cum au fost primele zile ca purtător de cuvânt?

M.B.: Orice început are o anumită nelinişte. E cât se poate de natural acest sentiment. Fiind un domeniu nou, îmi doream să mă ridic la nivelul aşteptărilor mele, în primul rând şi ale celorlalţi în al doilea rând. Se spune că important este să fii tu mulţumit de nivelul la care prestezi într-un anumit domeniu.

Rep.: Ce face purtătorul de cuvânt al Jandarmilor zi de zi la locul de muncă?

M.B.: O să vorbesc despre vârful iceberg-ului, ceea ce se vede. Aici mă refer la organizarea de evenimente cu parteneri locali, cum ar fi diverse instituţii publice, ONG-uri cu care încercăm să ne apropiem de comunitate. Aş da ca exemplu diverse concursuri de pescuit organizate pentru copiii din familii defavorizate, asistate de anumite ONG-uri. Practic, acele ONG-uri încearcă să îi ajute să nu abandoneze şcoala şi au activităţi după terminarea orelor de program. Pe copiii merituoşi îi recompensează cu activităţi după terminarea orelor la şcoală.

Cel mai recent eveniment l-am organizat alături de Cercetaşii României, filiala Dej. Este vorba despre proiectul amplu “Salvaţi muntele, ultima resursă a României” când alături de colegii mei, jandarmii montani din Cluj şi alte judeţe i-am sprijinit pe aceşti tineri care timp de 52 de zile au parcurs arcul carpatic din dorinţa de a semnala problemele de pe traseele montane pentru optimizarea climatului montan pentru că ştim că sunt multe de făcut.

Pe lângă organizarea de evenimente, mă ocup şi de relaţia cu presa, interacţiunea cu cetăţenii care vin pentru diverse probleme. Eu sunt interfaţa instituţiei.

Rep.: Cum sunt privite femeile în acest sector dominat de bărbaţi?

M.B.: Cu toţii suntem colegi, camarazi aşa încât e irelevantă apartenenţa de gen. Avem nevoie unii de alţii pe teren unde munca de echipă este ceea ce contează. Fiecare trebuie să ne confirmăm zilnic aptitudinile pe postul pe care îl ocupă aşa că faptul că eşti femeie sau bărbat nu contează.

Rep.: Au existat situaţii când o jandarmeriţă nu a fost trimisă într-o misiune pentru că e femeie şi e prea dur pentru ea acolo?

M.B.: Nu neapărat pentru că de multe ori prezenţa unei femei poate fi benefică. Nu există o regulă anume, există situaţii şi situaţii când prezenţa unei femei este indicată. Condiţia fizică şi psihică ne este impusă tuturor aşa încât avem toţi echilibrul necesar să facem faţă oricărei situaţii. Oricum, ceea ce contează este diplomaţia. Noi întotdeauna comunicăm înainte de toate.

Rep.: Ce o determină pe o femeie să intre în Jandarmerie?

M.B.: Din ceea ce am discutat cu colegele mele, este vorba de o provocare întotdeauna şi ideea de a face parte dintr-o echipă care îi ajută pe ceilalţi. Cei mai mulţi cu care am vorbit, asta mi-au spus: le plac oamenii şi ideea că ajută oamenii în diferite situaţii. Ăsta este de fapt sensul nostru, să îi protejăm pe ceilalţi de alţii.

Rep.: Care sunt problemele de natură emoţională ale unui jandarm?

M.B.: Pentru noi este important sprijinul familiei pentru că în orice moment poţi fi chemat la serviciu din timpul tău liber, ca să nu mai vorbim de programul prelungit pe care îl pot presupune misiunile unităţii. Este ceva ce îţi asumi o dată ce te angajezi în acest sistem şi prin urmare ai nevoie de sprijin şi înţelegere din partea familiei care este balanţa necesară oricărui jandarm.

Rep.: Ce consideri că eşti mai mult: psiholog, om de PR sau jandarm?

M.B.: Este dificil să discern între cele trei categorii. Sunt înainte de toate om. Ceea ce contează este modul în care fuzionez cu ceilalţi, modul în care lucrez în echipă. Asta face diferenţa. Şi sunt multe exemple în care munca în echipă a dus la un rezultat fericit şi de care ne amintim cu toţii cu plăcere. Un proiect care îmi este foarte drag, din cursul anului 2008 când alături de colegii de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa am făcut un stagiu de pregătire în aikido, un proiect amplu care a implicat multă muncă şi în care esenţialul a fost munca în echipă. Vorbim în primul rând de satisfacţia oamenilor care au participat şi au continuat de atunci să practice această artă marţială.

Aikido este o artă marţială japoneză care este un stil de viaţă, un mod de abordare a vieţii când răspunzi la violenţă prin non-violenţă. De câte ori nu suntem în situaţii când trebuie să răspundem non-violent, să fim paşnici? Fie că vorbim despre şoferul de taxi sau vânzătoarea de la magazin care nu este în cea mai bună dispoziţie, tu trebuie să fii paşnic. Pur şi simplu să nu răspunzi provocării de a intra în acel conflict.

Rep.: Putem spune că aceasta este esenţa jandarmeriei: să răspunzi violenţei prin nonviolenţă?

M.B.: Întotdeauna asta este intenţia, să răspundem violenţei cu nonviolenţă. Este important să se înţeleagă acest lucru. Acum, câteodată reuşeşte acest lucru, alteori nu. Acţiunile noastre trebuie să fie ferme pentru a nu degenera anumite situaţii. Mereu ne facem misiunile în limitele legii. Jandarmeria crede în armonie, cu respectarea legii.  

Rep.: Cum arată lumea ideală în viziunea psihologului jandarm?

M.B.: Nu cred că există lume ideală. Este pur şi simplu lumea căreia fiecare trebuie să îi facă faţă zi de zi cât putem de bine.

Rep.: Dacă nu ai fi lucrat în Jandarmerie, ce altceva ți-ar fi plăcut?

M.B.: Aş fi lucrat într-un alt domeniu care să implice interacţiunea cu oamenii. M-aş fi manifestat cu aceeaşi pasiune. Mi-ar fi plăcut să fiu dascăl pentru că îmi place să împărtăşesc din cunoştinţele mele. La fel de bine, aş fi putut fi asistent social, sau avocat. Putea să fie şi jurnalismul, dar dintre toate cred că profesoratul mi-ar fi plăcut cel mai mult. Sunt un om căruia îi plac provocările şi pentru a te dezvolta ca om ai nevoie mereu de provocări de diverse forme. Dacă nu apar le cauţi, dar se spune că dacă cauţi suficient găseşti. Ceea ce am făcut şi eu în 2009 când m-am reinventat.

Rep.: Ce pasiuni are jandarmeriţa care este imaginea instituţiei?

M.B.: Nu pot să încep decât cu muzica. Îmi place muzica rock, folclorul, muzica franceză, italiană, folk, muzica clasică. Muzica bună, în general, îmi place. Şi cânt puţin la chitară, dar în general cu voce îmi place să cânt. Am început să cânt din 2010. Îmi place şi să alerg, îmi plac drumeţiile, plimbările în natură, pe munte, la malul mării. Îmi place să citesc mult, literatură, filosofie. Printre autorii preferaţi îmi vine îmi minte Steinhardt care este autorul meu de suflet, Umberto Ecco. Citesc ceea ce simt la un moment dat.

Rep.: Care a fost ultima carte citită?

M.B.: Vasile Andru – “Terapia destinului”

Rep.: Ce formaţii şi cântăreţi se află pe lista preferinţelor tale?

M.B.: Nu este bine să dau nume pentru că sunt mulţi care îmi plac şi ar fi nedrept faţă de alţii. Aş enumera totuşi Dire Straits, Emeric Imre, Ducu Bertzi, Tudor Gheorghe, Magda Puşcaş, Rolling Stones, Compact, Iris, Phoenix, The Beatles, The Doors, Maria Tănase. Nu eşti român dacă nu simţi muzica Mariei Tănase.

Muzica e un mare cadou pe care îl avem şi nu îmi imaginez viaţa fără muzică.

Acest material de presă este conceput și publicat în cadrul proiectului „Femeia în viziunea mass-media – factor de echilibru și egalitate”  în cadrul POS DRU și derulat de Consiliul Județean Cluj în parteneriat cu SIVECO și Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC). Proiectul urmărește promovarea poveștilor de succes ale 60 de femei din Cluj – găsiți pe site-ul proiectuluiinterviuri și reportaje despre clujence care au reușit în cariera lor ori au depășit prejudecăți de gen.