Sport

„U” Cluj, victorie în primul meci oficial din 2023. „Șepcile roșii” au înscris în ultimele minute

Universitatea Cluj a câștigat cu scorul de 2-1 (1-0), cu FC Voluntari în etapa a 22-a din SuperLigă.

Universitatea Cluj a câștigat, 2-1 (1-0), cu FC Voluntari în etapa a 22-a din SuperLigă/ Foto: FC Universitatea Cluj Universitatea Cluj a câștigat, 2-1 (1-0), cu FC Voluntari în etapa a 22-a din SuperLigă/ Foto: FC Universitatea Cluj

 

 


Înaintea acestei partide, „Șepcile Roșii" ocupă locul 14 în clasament și are 19 puncte acumulate în 21 de meciuri jucate.

 


De cealaltă parte, FC Voluntari a disputat două partide de pregătire, iar ilfovenii s-au impus în ambele. În Liga 1, trupa lui Liviu Ciobotariu se situează pe locul 8 în clasament, la 6 lungimi în spatele celor de la Sepsi, ocupanta ultimului loc care asigură prezența în play-off.

În meciul tur, „U” Cluj și FC Voluntari au încheiat la egalitate, scor 0-0.


CITEȘTE ȘI:
Zi de meci! „U” Cluj întâlnește FC Voluntari în primul meci din SuperLigă din 2023. Echipele probabile
Ioan Ovidiu Sabău este încrezător înaintea primului meci ca antrenor al „U” Cluj

Meciul a început cu o ocazie spectaculoasă pentru „U” Cluj. Mingea a fost trimisă la Ianis Stoica care ia acțiunea pe cont propriu și șutează la colțul lung. Mingea este deviată și trece puțin pe lângă bară.

În minutul 37 Thiam execută o lovitură liberă de la marginea careului, mingea este ușor deviată de Ricardinho și ajunge în poartă. 


Scorul de la pauză a fost 1-0.

După pauză, în minutul 48 Meleke primește al doilea cartonaș galben și este eliminat, iar FC Voluntari a fost nevoit să joace în doar 10 jucători.


Oaspeții au restabilit egalitatea, deși se aflau în inferioritate numerică. Costin a centrat în fața porții, portarul a respins șutul lui Nemec, dar mingea ajunge la Damașcan, care marchează în minutul 62.

„U” Cluj putea să înscrie cel de al doilea gol în minutul 63. Mingea a ajuns cu noroc la Thiam, care șutează de la marginea careului, dar Popa are o intervenție bună. „Șepcile Roșii” nu s-au lăsat mai prejos și au înscris cel de al doilea gol în minutul 88 prin execuția lui Lorand Fulop. „U” Cluj a gestionat excelent finalul de meci și a reușit să obțină o victorie.

CITEȘTE ȘI:

U Cluj, prima victorie în Antalya. Sabău: „Victoriile aduc încredere”

Final de meci la Ploiești: Petrolul – U Cluj 2-0, în etapa 19 din SuperLiga

Ultimele Stiri
abonare newsletter