Sport
Ciprian Deac i-a uimit pe doctori cu recuperarea rapidă după accidentare: „Nu mai am răbdare!”
Ciprian Deac este așteptat să revină după accidentare mai repede decât era planificat.
Ciprian Deac recuperându-se după accidentare /FOTO: CFR Cluj - Youtube
Ciprian Deac (37 de ani) abia așteaptă să revină pe teren. Mijlocașul experimentat al echipei campioane CFR Cluj afirmă că a reușit să depășească așteptările medicilor în ceea ce privește perioada de recuperare.
De o săptămână, Ciprian Deac, cel mai important jucător al formației CFR Cluj, care a fost supus unei intervenții chirurgicale la umăr pe 16 aprilie, după meciul cu Sepsi, se antrenează în fiecare zi, efectuează alergări și programe de recuperare. El își dorește să poată evolua cel puțin în ultima etapă a play-off-ului și în meciul de baraj pentru Conference League.
„Mă simt foarte bine, am patru săptămâni de la operaţie. Am început să alerg de câteva zile, să fac şi forţă. Sunt destul de avansat faţă de ce îmi spuneau doctorii, că aveam nevoie de undeva între şapte şi opt săptămâni ca să fiu recuperat.
Practic acum pot să spun că sunt undeva la 80-90 la sută refăcut. Aştept să revin cât mai repede pe teren. Nu mai am răbdare. Vreau cât mai repede să fiu în iarbă. Vreau să grăbesc refacerea, dar nici nu vreau să risc”, a spus Ciprian Deac, într-un interviu acordat site-ului campioanei.
Ciprian Deac: „M-am simțit neputincios”
Ciprian Deac a trăit cu intensitate maximă în ultimele săptămâni. Cu mare dezamăgire, a asistat neputincios la pierderea oricărei șanse a echipei CFR Cluj de a câștiga titlul.
„Foarte greu, m-am simţit neputincios. Şi când am avut celelalte accidentări mi-a fost greu, dar nu ca acum. În acest moment nu traversăm cea mai bună formă a noastră, suntem puţin la pământ, dar adevăraţii campioni ştiu să se ridice mereu, chiar atunci când sunt căzuţi şi când nu mai crede nimeni în ei.
Nu ne este uşor. Trebuie neapărat să ne păstrăm locul trei şi să mergem în cupele europene”, a concluzionat Deac.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: