Sport
Spaniolii, urmăriți de ghinioane. Avionul în care se aflau ibericii a fost lovit de fulger la sosirea la Madrid
Avionul care a transportat naţionala Spaniei la Madrid, după eliminarea de la Cupa Mondială din Brazilia, a fost lovit de un fulger, la aterizarea pe Aeroportul Adolfo Suarez – Barajas.
Potrivit cotidianului Marca, toţi cei aflaţi la bord s-au speriat când avionul a fost lovit de fulger. Jucătorii au ieşit din aeroport fără să dea declaraţii presei.
Echipa naţională a Spaniei, deţinătoarea trofeului, a învins, luni, la Curitiba, cu scorul de 3-0 (1-0), reprezentativa Australiei, în ultima etapă a grupei B de la Cupa Mondială. Ibericii au încheiat pe locul trei în grupă, după ce au pierdut primele două partide, în faţa Olandei (1-5) şi în faţa statului Chile (0-2).