Sport

Povestea tunarului de la „U”. Parcurgea zilnic 20 de kilometri pentru a-și vedea visul cu ochii

Deși viața l-a încercat din greu, Ioan Neag (foto la minge) nu a renunțat niciun moment la marele vis al său, acela de a deveni fotbalist profesonist.

Într-o zi toridă de vară, a patra din august, 2012,  Petrolul joacă în faţa a peste 10 mii de suporteri cu Oţelul Galaţi. Fundaşii centrali ai ploieștenilor ar fi trebuit să fie Szukala şi Yamisi, asta dacă polonezul nu ar fi răcit după ce s-a  jucat cu aerul condiţionat, lăsându-l deschis. În ziua următoare,  la masa de prânz, Ioan Neag, un fundaş ce abia împlinise 18 ani este luat deoparte de Mircea Rednic: „Ia zi, bă, ai sânge-n tine să joci?”. Puţin surprins, tânărul răspunde afirmativ şi îşi face debutul pentru echipă în faţa unui public destul de numeros pentru Liga I.

Fotbalistul născut la Sebeș pe 11 februarie, în 1994, pe vremea când Hagi ducea România pe locul I în grupele Campionatului Mondial, a fost dus pentru prima oară la fotbal de tatăl său. Deşi nu se trage dintr-o familie de sportivi, cu tatăl poliţist şi mamă casnică, n-avea nimic în cap în afară de şcoală şi fotbal.

Neag îşi aminteşte cu plăcere de perioada copilăriei. „Jucam în curtea şcolii. Ţin minte că purtam un tricou cu Thierry Henry, mi l-a luat taică-miu din piaţă. Îmi plăcea să dau şi eu goluri. Dar ca mijlocaş. Jucam cu colegii de clasă, cu băieţii mai mari”, povestește Neag.

Făcea zilnic naveta cu un ghiozdan plin-ochi

Drumul spre cariera de fotbalist a fost pavat însă cu multe greutăți. Încă de la 10 ani, a început să facă naveta între Şugag şi LPS Sebeş. Cei peste 20 de kilometri îi parcurgea cu un ditamai ghiozdan, în care-şi îndesa toate lucrurile care-i trebuiau pentru o zi. „De multe ori, mi se întâmpla să mi se rupă ghiozdanul şi bretelele, pentru că erau prea grele. La şcoală mi-l puneam tot timpul lângă scaun, că nu intra niciodată în bancă”, mărturisește Neag.

Doi ani a stat la LPS Sebeş. După aceea, a schimbat nu doar clubul, ci şi oraşul. S-a dus la Unirea Alba Iulia, unde juca şi Nicuşor Stanciu, cu un an mai mare. Ce a făcut în acea perioadă, când avea numai 13-14 ani? S-a dus la selecţiile pentru echipa naţională Under 15. A trecut toate fazele regionale şi a ajuns până la ultima, unde n-a fost, însă, oprit de antrenor. „La Alba, eram pe clasa a 6-a, al doilea semestru. Şi acolo făceam naveta. Plecam la 6:45 dimineața şi, de multe ori, ajungeam şi la 8-9 seara. Pe parcurs, m-am împrietenit cu Fabian Himcinschi (fostul fotbalist al celor de la ACS Poli Timişoara, n.red.) şi mai stăteam la el. Asta era mai bine,  mai pierdeam timpul. Erau zile în care ieşeam la 14.00 şi aveam antrenament la 17.00. Mai mergeam la internet cafe. Atunci erau, acum nu am mai văzut”, dezvăluie fundașul.

Norocul i-a surâs, totuşi, în timpul selecţiilor pentru naţională. Mihai Georgescu l-a chemat la Şcoala de Fotbal „Ardealul”, unde beneficia de toate condițiile: o masă pe zi, supraveghetori, pedagogi şi antrenori de calitate: „Era un lucru foarte bun pentru un jucător tânăr să aibă aşa condiţii”.

A slăbit 2 kg. în primul cantonament cu naţionala

Primul cantonament l-a avut în Moldova, la vecinii de peste Prut. „A fost frumos. Am jucat cu Moldova, Belarus şi Armenia, chiar era şi Belodedici cu noi”, își amintește Neag.

Brusc, începe să râdă: „Dar, am și o amintire urâtă din Moldova. Nu mi-a plăcut cazarea şi, pfff, era mai rău ca într-un… (nu-şi găseşte cuvântul)”. „Îi zicea Institutul Muncii. Şi era un pat… (arătând spre un scaun de la terasă) nu mai lat decât scaunul ăsta. Hai, poate un pic mai lat. Şi masa… cred că am slăbit două kilograme atunci. Am stat cinci zile în camera aia”, afirmă fotbalistul de 20 de ani.

S-a plimbat prin toată Europa cu naționala U17. A vizitat Polonia, Ungaria, Belarus, Serbia, Italia, țări care l-au marcat pe viață.

Ciclul cifrei 2 continuă însă. Doi ani la Sebeş, doi la Unirea, doi la Ardealul şi urmează încă 2 ani la Universitatea. Florian Walter a fost cel care l-a adus la gruparea „studențească”. „Condiţiile de cazare erau şi mai bune. Şi masa… Dar era şi nivelul ăla,  am trecut de la juniori la seniori şi asta se vedea. Chiar dacă echipa a 2-a era în Liga a III-a”, explică fotbalistul.

A primit sfaturi de la Niculescu

A început să aibă contacte cu prima echipă destul de repede. A desprins tainele fotbalului de la Claudiu Niculescu, un executant perfect al loviturilor libere, dar și un lider absolut al vestiarului. „Nu se compară cu ce-i acum. Atunci erau Niculescu, Boştină, Cristea…”, subliniază Neag. „Primul meu contact cu echipa mare a fost în cantonamentul din Antalya. Când eram mic, simpatizam cu Dinamo. Atunci era Niculescu la echipă. Când l-am văzut în acelaşi vestiar cu mine, mi-am zis: «Uite, frate, că am ajuns şi eu să mă schimb în vestiar cu Niculescu»”, adaugă tânărul jucător.

Debutul în Liga I l-a avut în culorile alb-negru. „Conduceam cu 3-0 acasă cu Voinţa Sibiu şi m-a băgat Niculescu în ultimele 15 minute”, povestește Ionuț. L-am întrebat dacă mai ţine minte ceva din acel meci şi a început să râdă: „Da, ţin minte că exact la prima atingere de balon am dat o pasă lungă, spre Păcurar, care era în centru. Chiar m-a sunat un prieten după meci şi mi-a zis «Bă, mi-a plăcut cum ai intrat. Aşa, cu pasa aceea riscantă»”.  Din păcate, a fost şi singurul său joc în Liga I în acea perioadă.

După obişnuiţii 2 ani, s-a mutat în Ploieşti, la Petrolul, împreună cu o întreagă echipă. Printre aceștia îi amintim pe Mircea Bornescu, George Galamaz, Gaston Mendy, Lukasz Szukala şi mulţi alţii. În tricoul „lupilor galbeni” a prins ceva mai multe meciuri. Cinci la număr. După un debut cu Oţelul şi un gol împotriva fostei echipe, Universitatea, a mai urmat şi un joc în Supercupa României, cu Steaua.

 „Şi mie îmi place să ies cu mingea din apărare, cum face Chiricheş”

După un an petrecut la Ploiești, a ajuns din nou la Cluj. Nenumăratele telefoane venite, ba din partea lui Florin Walter, ba de la Ionel Ganea, au dat roade. A refuzat oferte de la Clinceni, UTA Arad şi Craiova, unde ar fi trebuit să aibă un post de titular asigurat, dar a renunţat şi la o sumă de bani pentru a reveni în Ardeal. „Am venit la Universitatea cu gândul şi cu credinţa că o să joc. Dar n-a fost chiar aşa. Bine, la început am jucat, dar după aia n-am mai prins prima echipă […]. Am avut o perioadă grea după ce am început să nu mai joc, am intrat într-un impas şi nu am ştiut să gestionez situaţia”, menționează Neag. A început, totuşi, să-şi revină după cantonamentul din iarnă şi, ca urmare, a şi jucat în primele etape. Mai are contract cu Universitatea până în 2015, cu opţiune de prelungire.

Când a venit vorba de fotbaliştii care-l inspiră, primul nume la care s-a gândit a fost Vlad Chiricheş, spunând cu zâmbetul pe buze „şi mie îmi place să ies cu mingea la picior din apărare”. În ceea ce îi privește pe jucătorii străini, a stat un timp să se gândească: „Sincer, încerc să iau de la fiecare câte ceva. Îmi plac Thiago Silva (PSG), David Luiz (PSG) sau Vincent Kompany (Manchester City)”.

În încheiere, Neag a mărturisit ce campionat străin i s-ar potrivi. „Anglia. Îmi place Arsenal, dacă aș ajunge în Premier League, mi s-ar îndeplini un vis“, afirmă Neag. Legat de viitor, „vreau să ajung la echipa naţională, să fiu unul dintre cei mai buni fundaşi care i-a avut România, să îmi întemeiez o familie şi, cel mai mult, să fiu sănătos şi cei de lângă mine la fel”. E chiar destul de optimist şi spune că îl poate depăşi pe Vlad Chiricheş, care joacă în Anglia. Talentul său, dar și pasiunea pentru sportul „rege” îl recomandă ca fiind unul dintre marile speranțe ale fotbalului românesc.

10 partide a strâns Ioan Neag în tricoul Universității în sezonul trecut.

Bogdan OBUF, Hafia VECIUNCA