Sport

CFR a marcat în derby-ul Clujului dar Miriuță nu este prea mulțumit de această victorie

Formaţia CFR Cluj a învins, ieri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a 9-a a Ligii 1, în care unicul gol a fost marcat în minutul 90+4.

Unicul gol al partidei a fost marcat de portughezul Tiago Lopes (90+4), cu puține secunde înaintea ultimului fluier. Lusitanul, care intrase pe teren în minutul 66 în locul lui Antonio Jakolis, a marcat primul său gol în Liga 1.

”U” a jucat din minutul 34 în zece oameni, atacantul camerunez Mengolo primind al doilea cartonaș galben pentru simulare.


Antrenorul echipei CFR Cluj, Vasile Miriuță a felicitat, în cadrul conferinței de după meci, jocul făcut de echipa adversă despre care au spus că au fost foarte bine organizați. „Este o victorie muncită. Important este să crezi în tine până în ultimul minut, băieții au crezut până în ultimul minut. Am marcat acest gol minunat chiar în ultimul minut. Victoria a fost meritată. Felicit și Universitatea pentru că au făcut un joc bun, au fost bine organizați, au avut și ei câteva ocazii de a marca, dar cel mai important sunt cele trei puncte pe care le-am câștigat astăzi”, a afirmat Miriuță.

Vasile Miriuță spune că ar fi fost mult mai mulțumit dacă elevii săi marcau mai multe goluri. „Eram mai bucuros dacă marcau astăzi la situațiile care ni le-am creat și pe care le-am avut, dar fotbalul de aia este frumos. Nu este ușor nici pentru Dima, nici pentru Tade, nici pentru Dore”, a declarat tehnicianul echipei gazdă.


„Dacă este mai mic decât tine lasă tabla mai jos!”

Antrenorul CFR-ului a recunoscut că atunci când l-a adus pe fundașul Tiago Lopez a glumit cu șoferul care l-a adus de la aeroport pe seama înălțimii lui. „Când a venit (n.r. Tiago Lopez) l-am trimis pe șoferul meu, Fery, ungurul meu, și i-am spus „Băi, dacă este mai mic decât tine să lași tabla jos!” și când a venit mi-a spus „Nu am avut cum să las tabla jos pentru că este exact cât mine la înălțime”. Deci a crescut foarte mult în cele opt luni de când este la noi, de câte ori am avut nevoie de el a intrat bine. Și astăzi de aia l-am băgat pentru că știam că centrează foarte bine, îl cunosc, și de aia am spus să scoatem mingea la marjă, să o aruncăm în gura porții având pe Tade, Mirgo și Dore, trei atacanți, așa trebuia să-i desfacem. Eu știam că centrează foarte bine, a și centrat la ocazia mare a lui Tade, dar a băgat-o în poartă”, a declarat Miriuță.

Miriuță stă cu bagajele la ușă

Despre numărul mare de antrenori care au plecat de la echipele din Liga 1, antrenorul CFR-ului afirmă că stă cu bagajele la ușă pentru niciodată nu știe când va fi dat afară, dar speră ca până la iarnă să rămână la vlubul din Gruia. „Gâlcă mă gândesc că rămâne acolo pentru că Steaua merge bine. Știm cu toții că în România așa este, azi ești, mâine își faci bagajele și pleci. Asta este viața noastră, trebuie să fii pregătit cu bagajul la ușă tot timpul. Eu de aia nu m-am mutat de la hotel, nu am vrut să îmi iau apartament și să las apartamentul, trebuia să plătesc vreo trei luni înainte, trebuia să plătesc înainte. Când este îmi fac bagajele și am plecat”, a declarat Miriuță.


CFR va întâlni în următorul meci echipa de pe locul 6, ASA Târgu Mureș, în deplasarea, în ultimul meci al etapei a 10-a.

CFR Cluj: Felgueiras - Susici, Larie, Rada, Camora - Muniru (Christian '46), Monroy - Jakolis (Thiako Lopes '66), Guima (Dore '46), Ivanovski - Tade. Antrenor: Vasile Miriuţă
Universitatea Cluj: Veselovski - Ciupe, Skvorc, Ninu, Muşat - Bucşă, Lungu (Stojanovici '90+3) - Paulinho (R. Costin '42), Cristocea (Achim '70), Viveiros - Mengolo. Antrenor: George Ogăraru
Cartonaşe galbene: Camora '63 / Mengolo '20, '34, Viveiros '62, Ciupe '65, R. Costin '75, Bucşă '79
Cartonaş roşu: Mengolo '34
Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din George Cătălin Găman (central), Sebastian Gheorghe, Ovidiu Artene (asistenţi) şi Lucian Rusandu (rezervă).
Observatori au fost Aron Huzu şi Ioan Valer Sulea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter