Sport

„U” Cluj, fără portarul de bază, speră măcar la un egal cu Astra

Antrenorul jucătorilor „alb-negrii” speră măcar la un egal cu echipa de pe locul 5, Astra Giurgiu, asta chiar dacă portarul de bază al echipei nu este disponibil.

Indisponibil după meciul din etapa a 13-a, cel cu Gaz Metan Mediaș, Robert Veselovsky a cerut să se opereze la menisc, asta după ce de mai mult timp acuză probleme la picior. George Ogăraru a declarat azi că portarul a fost operat și nu va fi disponibil la toate meciurile din turul sezonului 2014-2015.
„Veselovsky a fost aseară operat de menisc și va reveni, sperăm, în patru săptămâni alături de grup. Ne pare foarte rău, este o pierde foarte importantă în cadrul echipei, însă știam din momentul în care am venit la echipă că se poate întâmpla acest lucru în fiecare clipă. El și-a dorit foarte mult să fie pe teren și a tras de el la fiecare meci, însă acum chiar nu a mai fost posibil”, a declarat antrenorul „universitarilor”.

Despre următorul meci, cel din deplasare la echipa Astra Giurgiu, care va avea loc sâmbătă de la ora 15:30, antrenorul a spus că va fi pentru prima dată când va întâlni, în calitate de antrenor, pe fostului lui antrenor de la Steaua, Oleg Protasov. „Este un joc care cu siguranță va fi greu jucând contra unei echipe valoroase care a demonstrat acest lucru în ultimii ani de zile, cu jucători valoroși și nu ne va fi ușor, însă așa cum am spus noi sperăm să luăm cel puțin un punct în deplasare. Noi trebuie să facem un joc foarte bun pentru a putea crea probleme adversarilor”, a afirmat George Ogăraru.


Vineri, 21 noiembrie
18:00 FC Viitorul - Concordia Chiajna
20:30 Gaz Metan Mediaş - Dinamo Bucureşti
Sâmbătă, 22 noiembrie
15:30 Astra Giurgiu - Universitatea Cluj
18:00 Ceahlăul Piatra-Neamţ - Oţelul Galaţi
20:30 Steaua Bucureşti - FC Braşov
Duminică, 23 noiembrie
15:30 Pandurii Târgu-Jiu - FC Botoşani
18:00 CFR 1907 Cluj - CSMS Iaşi
20:30 Petrolul Ploieşti - ASA Târgu-Mureş
Luni, 24 noiembrie
20:30 CS Universitatea Craiova - Rapid Bucureşti