Sport
A murit inventatorul reluărilor din timpul transmisiunilor sportive
Tony Verna, regizorul de televiziune care a inventat „reluările instantanee” din timpul transmisiunilor sportive, în urmă cu 51 de ani, a murit duminică, la domiciliul său din Palm Desert, California, la vârsta de 81 de ani.
Potrivit lui Tracy Soiseth, fiica lui Tony Verna, regizorul suferea de leucemie acută limfoblastică, potrivit hollywoodreporter.com.
Tony Verna a folosit pentru prima dată conceptul de reluare instantanee în timpul transmisiunii televizate a meciului de fotbal american dintre echipele Army Black Knights şi Navy Midshipmen, de postul TV CBS, pe 7 decembrie 1963, după ce a descoperit o metodă tehnică de a retransmite imediat conţinutul video care tocmai fusese înregistrat.
Reluările au devenit rapid o obişnuinţă în timpul tuturor transmisiunilor sportive, dar, la acel moment, conceptul era atât de nou încât comentatorii sportivi au fost nevoiţi să îi avertizeze pe telespectatori că urmăresc o înregistrare şi că echipa Army Black Nights nu înscrisese din nou.
Verna a fost implicat, de asemenea, în alte evenimente televizate importante, inclusiv jocuri olimpice şi concertul caritabil de mare amploare Live Aid din 1985.
În 1995, Tony Verna a fost răsplătit de Sindicatul regizorilor americani (Directors Guild of America, n.r.) cu premiul pentru întreaga carieră.