Sport

Handbaliştii încheie sezonul pe teren propriu

Handbaliștii clujeni sunt încrezători înaintea ultimei întâlniri din acest sezon, mai ales după victoria obţinută în runda trecută pe terenul celor de la Universitatea Craiova, scor 33-24.

Echipa de handbal masculin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj va disputa joi, 28 mai, pe teren propriu, împotriva formaţiei CSM Oradea. Duelul contează pentru ultima etapă a campionatului şi va începe la ora 20:00.

În ceea ce priveşte clasamentul, indiferent de rezultatul partidei de joi, Universitatea Cluj va încheia sezonul pe locul 4 al Seriei B din Divizia A.


În cele 25 de partide disputate până acum, elevii lui Radu Marc şi Liviu Jurcă au obţinut 18 victorii, au înregistrat 2 rezultate de egalitate şi au suferit 5 înfrângeri.

În partida tur, disputată în luna decembrie a anului trecut, CSM Oradea s-a impus, cu scorul de 34-31, la capătul unul duel extrem de echilibrat.
„Ne dorim foarte mult o victorie ca să încheiăm campionatul frumos pentru public, pentru sponsor, pentru club și pentru noi. Sperăm, de asemenea, la o decizie favorabilă nouă din partea CSM Oradea în vederea participării la barajul de promovare în Liga Națională. CSM Oradea are mari probleme financiare și este pusă sub semnul întrebării desființarea echipei. Nu ne dorim acest lucru, însă ne dorim foarte mult să participăm la baraj”, a declarat Liviu Jurcă, antrenorul handbaliștilor universitari.


Prețul unui bilet la partida de joi este 10 lei, pensionarii și studenții beneficiază de 50% reducere, iar elevii au acces gratuit pe baza carnetului de elev.

abonare newsletter