Sport

CSM Câmpia Turzii a marcat prima victorie înainte de sezon cu ACS Volei Club Zalău

Voleibaliștii CSM Câmpia Turzii au jucat vineri, 25 septembrie, primul meci de pregătire, în cadrul căruia au întâlnit echipa ACS Volei Club Zalău, o formație nou înscrisă în seria de vest și care este formată în marea ei majoritate din foști jucători de volei.

În primul set, voleibaliștii CSM Câmpia Turzii, antrenați și în acest an de Remeș Dan, au jucat mult sub așteptări și au pierdut setul cu 19-25. Acest lucru s-a datorat probabil și faptului că această partidă a fost prima în actuala componență, lotul fiind modificat în perioada pauzei competiționale.

Treziți parcă la realitate, voleibaliștii CSM Câmpia Turzii au jucat mult mai determinați și hotărâți în următoarele trei seturi, pe care le-au și câștigat cu 25-16, 25-19, 26-24 și astfel și-au trecut în cont prima victorie.


Din păcate, lotul echipei nu îl va mai avea în componență pe Ormenisan Sorin, „libero-ul” din edițiile trecute de campionat, un jucător local foarte apreciat, acesta luând decizia de a pleca la muncă în străinătate.

Antrenorul CSM-ului a avut la dispoziție următorul lot de jucători: Andrieș, Ormenișan, Man, Vălean, Vanca, Lupou, Băcilă, Morar, Preda, Brustur, Moca, Gyarmati.


Până pe 17 octombrie, dată la care CSM Câmpia Turzii va debuta în noua ediție de campionat, cu un meci pe teren propriu contra celor de la CS Universitatea de Vest Timișoara, se va încerca aranjarea unor noi meciuri de pregătire.

abonare newsletter