Sport

După scandalul din ultimele zile, Mirel Rădoi fuge în Moldova pentru a urma cursurile de antrenor

Directorul sportiv al FC Steaua, Mirel Rădoi, va urma cursurile şcolii de antrenori din Republica Moldova, el precizând pe site-ul oficial al grupării bucureştene că nu a ales şcolarizarea în Italia, la Coverciano, pentru că i-ar fi ocupat mai mult timp.

Fără licența PRO și fără diplomă de bacalaureat, Mirel Rădoi încă nu poate fi antrenor cu acte în regulă și, neavând diplomă, este în continuare constrâns să se abțină de la a da indicații de pe bancă. Sfătuit de Dan Apolzan, directorul Școlii Federale de Antrenori din cadrul FRF, Rădoi (34 de ani) va căuta o „portiță” în fotbalul din Republica Moldova, unde va începe cursurile Școlii de Antrenori, doar pentru a le muta apoi în România, având ca bază studiile din țara vecină.

În ziua în care a fost publicată informația, directorul sportiv al Stelei a dorit să facă o serie de precizări cu privire la informația conform căreia a ales să urmeze cursurile Școlii de Antrenori din Republica Moldova pentru a „fenta” regulamentele din România. „Este adevărat că voi urma cursurile Şcolii de Antrenori din Republica Moldova. Am avut de ales între Moldova şi Şcoala de Antrenori de la Coverciano, din Italia. Am preferat să merg la Chişinău, deoarece este mai aproape de casă, în timp ce în Italia se schimbă în mod constant oraşul în care se ţin cursurile şi mi-ar fi luat mai mult timp să mă deplasez. În plus, la cele două şcoli, diploma de Bacalaureat reprezintă doar un criteriu de punctaj, nu şi unul obligatoriu”, a declarat Rădoi.


Oficialul stelist a precizat faptul că nu încearcă să păcălească pe nimeni, având dreptul să urmeze cursurile şcolii de antrenori din Moldova. „Nu fac nimic ilegal, astfel că nu mi se pare normal să se vorbească despre complicităţi. Se poate verifica acest lucru, iar Federaţia Română de Fotbal şi Federaţia Moldovenească de Fotbal pot confirma faptul că nu am avut niciodată intenţia de a ascunde ceea ce fac. Dacă sunt o persoană care nu obişnuieşte să facă publice toate acţiunile sale, nu înseamnă că le ascund. Nu păcălesc pe nimeni şi nici nu am intenţia de a o face! Doresc doar să urmez cursurile unei şcoli de antrenori şi să obţin licenţele necesare pentru a practica această meserie”, a spus Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi se găseşte în imposibilitatea de a urma cursurile şcolii de antrenori a FRF din cauza faptului că nu a promovat examenul de bacalaureat. El a preluat conducerea tehnică a echipei Steaua în vară, înlocuindu-l pe Constantin Gâlcă. Rădoi este la prima experienţă de antrenor, fiind prezentat de site-ul oficial al Stelei ca director sportiv, deoarece nu deţine licenţa Pro.


După ce a fost sancţionat de Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA cu interzicerea dreptului de a sta pe banca tehnică a campioanei României la meciurile din cupele europene, deoarece nu deţine licenţă de antrenor, Rădoi a primit interdicţie de a da indicaţii de pe banca de rezerve la meciurile din Liga I, în urma propunerii Comisiei Tehnice a FRF, aprobată de Comitetul Executiv al federaţiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter