Sport

Fotbaliștii „U” Cluj sunt obligați să-și ia revanșa cu Tărlungeni pentru a mai spera la Play-Off

Universitatea Cluj mai are de disputat în acest an doar trei partide, dintre care ultimele două vor fi jucate în deplasare. Ultimul meci pe teren propriu va avea loc miercuri, 25 noiembrie, în compania formației Unirea Tărlungeni.

Cu un palmares, în cele 15 etape cât au trecut din acest sezon regulat al Ligii a 2-a, de șapte victorii, un egal și șapte înfrângeri, și cu un total de 14 goluri marcate și 10 goluri primite, „studenții” vor să încheie anul în prima marte a clasamentului seriei vest.

Elevii lui Mihai Teja sunt obligaţi să câştige cel puțin două dintre cele trei partide care au mai rămas pentru a intra la „hibernare” în liniște.


În acest moment Universitatea Cluj se află pe locul 9, cu 22 puncte, iar advesarul de miercuri, Unirea Tărlungeni, se află trei poziții mai jos, pe locul 12, cu doar 11 puncte acumulate. Formaţia din judeţul Braşov a câştigat până acum doar două meciuri din 15 disputate, primul dintre ele chiar împotriva „studenţilor” în tur, 1-0, însă al doilea succes a venit surprinzător, etapa trecută, 2-0 cu Gaz Metan Mediaş.

După acest meci, sâmbătă, „studenții” vor întâlni fosta rivală din Liga 1, Gaz Metan Mediaș, echipă care se află pe locul 3, iar săptămâna viitoare o altă formație care se află sub locul ocupat de Universitatea Cluj, Șoimii Pâncota, echipă aflată în acest moment pe locul 10, la doar 2 puncte distanță de clujeni.


Victoria în ultimul meci, pe teren propriu, în fața suporterilor este esenţială pentru elevii lui Mihai Teja şi pentru a rămâne aproape de play-off.

Tehnicianul echipei Universitatea Cluj, Mihai Teja, a afirmat, într-o emisiune tv, că este un campionat echilibrat iar meciul cu Tărlungeni va fi unul foarte greu. „Eu cred că este un campionat extrem de echilibrat pentru primele zece echipe. Meciul cu Tărlungeni va fi unul foarte greu. Să nu uităm că Tărlungeni a condus cu 2-0 pe UTA, în extremis UTA a salvat un punct... Deci nu este nici un meci ușor mai ales când ai în componența echipei numai jucători tineri trebuie să se concentreze la fiecare meci. Este adevărat că nivelul fotbalului nu este unul extrem de ridicat dar este echilibrat iar noi avem avantajul că jucăm numai cu jucători tineri”, a afirmat Mihai Teja, la Digi24.


În ceea ce privesc noi tranferuri în vacanța de iarnă, antrenorul echipei clujene a spus că deocamdată nu se gândește la așa ceva, primul obiectiv fiind creșterea tinerilor clujeni. „Depinde de cum terminăm. Deocamdată nu vreau să mă gândesc la așa ceva. Aș vrea să treacă și aceste trei meciuri, să tragem linie și să vedem unde suntem. Primul obiectiv, așa cum am vorbit cu doamna administrator, este să creștem acești tineri și să încercăm să-i vindem mai departe dacă vor fi oferte. După care, în funcție de buget, să încercăm să facem mai mult”, a spus Mihai Teja.

El a mai spus și că o posibilă promovare ar aduce foarte mulți bani la club dar și posibilitatea de promovare a fotbaliștilor clujeni. „Numai din promovare cred că vin cel puțin un milion jumate, deci vin extrem mulți bani numai dacă promovezi, plus că acești copii ar avea ocazia să își arate calitățile în Liga 1 unde au promovare mai bună”, a mai afirmat Teja.


Meciul dintre Universitatea Cluj şi Unirea Tărlungeni, care contează pentru etapa a 16-a a ligii a 2-a Seria Vest, va avea loc miercuri, de la ora 17:00, pe Cluj Arena. Prețul biletelor pentru aceaastă partidă este de 10 lei.

Clasament Liga 2 Seria Vest
1. UTA Bătrâna Doamnă 29 puncte
2. CSM Râmnicu Vâlcea 28 p.
3. Gaz Metan Mediaş 28 p.
4. Chindia Târgovişte 26 p.
5. FCM Baia Mare 26 p.
6. FC Olimpia Satu Mare 25 p.
7. FC Braşov 25 p.
8. CS Mioveni 24 p.
9. Universitatea Cluj 22 p.
10. Şoimii Pâncota 20 p.
11. FC Bihor Oradea 13 p.
12. Unirea Tărlungeni 11 p.
13. FC Caransebeş 10 p.
14. CS Metalul Reşiţa 1 p.

Ultimele Stiri
abonare newsletter