Sport
România va întâlni din nou Danemarca, la Cluj, la turneul preolimpic din 2016
România a învins duminică după-amiază Polonia, 31-22, și a cucerit medaliile de bronz la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca. După finala mare, Norvegia - Olanda 31-23, tricolorele și-au aflat adversarele de la turneul preolimpic pe care-l vom organiza, foarte probabil, la Cluj.
Din postura de ocupantă a locului trei la Mondiale, România a depus opțiunea de a organiza turneul de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio. Cum Norvegia a cucerit titlul mondial, dar e și deținătoarea titlului european, din postura de calificată direct la Olimpiadă din partea Europei va merge la Rio Spania, finalista europeanului de anul trecut.
Preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a declarat că naţionala feminină a României, medaliată cu bronz la CM, va juca pentru calificarea la JO de la Rio în turneul preolimpic, cu Danemarca, Muntenegru şi Uruguay, adăugând că aşteaptă confirmarea IHF pentru organizarea în România. „Este o grupă foarte grea, pe care o vom trata cu toată seriozitatea. Mai mult ca sigur vom organiza acest turneu. Aşteptăm ca iubitorii handbalui să ne fie alături, nu doar pentru că iubesc handbalul, ci şi pentru că e drumul spre Olimpiadă. Iar acolo, dacă ajungem, vom lupta pentru o medalie, de ce nu? Nu există un termen limită în care federaţia internaţională să ne anunţe dacă vom găzdui acest turneu preolimpic din care facem parte, dar cel mai probabil săptămâna viitoare vom afla. Avem dreptul prin regulament”, a declarat Alexandru Dedu.
Campionatul Mondial a reprezentat şi un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio, câştigătoarea competiţiei obţinând calificarea direct, în timp ce echipele de pe locurile 2-7, alături de alte şase echipe cu cel mai bun ranking continental, au drept de joc la turneele preolimpice, programate între 18-20 martie 2016.
Componenţa turneelor preolimpice este următoarea, cu menţiunea că gazdele celor trei turnee va fi anunţată curând de IHF:
Turneul 1: Olanda, Franţa, Japonia, Tunisia;
Turneul 2: România, Danemarca, Uruguay, Muntenegru;
Turneul 3: Polonia, Rusia, Suedia, Mexic.
La JO de la Rio din 2016 sunt deja calificate Brazilia (naţiune gazdă), Norvegia (campioană mondială 2015), Spania (vicecampionă europeană 2014), Angola (câştigătoarea turneului din Africa), Argentina (câştigătoarea Jocurilor Pan Americane) şi Coreea de Sud (câştigătoarea turneului din Asia). Acestor şase echipe li se vor alătura primele două clasate în fiecare din cele trei turnee preolimpice.
Clasamentul final al CM din Danemarca este următorul: 1. Norvegia, 2. Olanda, 3. România, 4. Polonia, 5. Rusia, 6. Danemarca, 7. Franţa, 8. Muntenegru, 9. Suedia, 10. Brazilia, 11. Ungaria, 12. Spania, 13. Germania, 14. Coreea de Sud, 15. Serbia, 16. Angola, 17. China, 18. Argentina, 19. Japonia, 20. Puerto Rico, 21. Tunisia, 22. Kazahstan, 23. Cuba, 24. Congo.
Primele două de la turneul din martie anul viitor vor obține biletele pentru Jocurile Olimpice. Danemarca și-a depus și ea candidatura pentru organizarea turneului, IHF n-a anunțat încă țara gazdă, dar România are teoretic avantaj datorită poziției din clasamentul final al Campionatului Mondial.