Sport

Amicalul naționalei cu Spania se va juca pe Cluj Arena! Cel cu Lituania, pe stadionul din Gruia

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, că, în urma răspunsului negativ primit din partea primarului interimar Răzvan Sava referitor la redeschiderea Arenei Naționale, amicalul echipei naționale de fotbal a României cu Spania, din 27 martie, se va disputa pe Cluj Arena, în timp ce partida cu Lituania, din 23 martie, ar putea avea loc pe un alt stadion.

sursa foto: jurnalul.ro sursa foto: jurnalul.ro

"Răspunsul primarului interimar privind asumarea răspunderii alături de FRF pentru redeschiderea Arenei Naționale este tot negativ, deși ne doream unul pozitiv. Prin urmare pot să confirm că meciul amical cu Spania se va disputa la Cluj. Nu e în pericol disputarea meciului din cauza schimbării, am vorbit cu președintele federației spaniole și meciul se va disputa la Cluj. Așteptăm un răspuns din partea primarului și dacă transferă către FRF administrarea Arenei Naționale. Suntem toți dezamăgiți, pentru că ne așteptam ca un decident, cum este primarul interimar, să își asume decizii. Nu să ridice din umeri, să stea cu mâinile în sân și să se declare neputincios. Sunt chiar frustrat că nu se poate folosi Arena Națională. Asta pentru că am făcut tot ceea ce ține de noi pentru a se juca acolo. Și nu se poate pentru că nu dorește o persoană, pur și simplu nu vrea", a spus Burleanu.

El a menționat că în acest moment nu se știe dacă terenul de pe Cluj Arena poate găzdui două partide și patru antrenamente. În aceste condiții este posibil ca amicalul cu Lituania din 23 martie să fie mutat fie pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", fie pe stadionul "Marin Anastasovici" din Giurgiu. "Sunt câteva detalii de aranjat, pentru că nu putem fi siguri deocamdată că gazonul de pe Cluj Arena poate să ducă două meciuri (n.r. — cu Lituania și Spania) de o intensitate înaltă, pe 23 și 27 martie. Și în același timp patru antrenamente oficiale. Așa că acum ne gândim dacă meciul de pe 23 martie (n.r. — cu Lituania) mai poate avea loc pe Cluj Arena. Acest răspuns îl putem da doar după ce vom discuta cu cei care s-au ocupat de gazonul de acolo. Pentru meciul cu Lituania una dintre opțiuni este terenul echipei CFR (n.r. — stadionul "Dr. Constantin Rădulescu"), iar o alta stadionul de la Giurgiu. Sau Timișoara, dar ar trebui să analizăm lucrurile privind deplasarea", a afirmat președintele FRF.


Arena Națională a fost închisă la începutul lunii noiembrie a anului 2015 din cauza absenței autorizației pentru incendiu din partea ISU în ceea ce privește materialul din care este fabricat acoperișul. Până la obținerea acestui aviz, stadionul poate fi folosit numai cu asumarea răspunderii de către proprietar, Primăria Capitalei, și a organizatorului, Federația Română de Fotbal.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a participat, marți, alături de echipa națională feminină a României, la un eveniment organizat de Ambasada Franței în România intitulat "Sărbătoarea fotbalului feminin". În cadrul acestui eveniment, Francois Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România, le-a oferit flori componentelor primei reprezentative a României cu ocazia zilei de 1 Martie.


Evenimentul a avut loc în contextul organizării de către Franța a Campionatului European din acest an, care se va deschide cu meciul Franța — România. De asemenea, Franța va fi și țara gazdă a Cupei Mondiale la fotbal feminin în 2019.

La evenimentul care a avut loc la Ambasada Franței au participat, în calitate de invitați, Ionuț Negoiță, finanțatorul clubului Dinamo, dar și jucătorii dinamoviști Harlem Gnohere și Marcel Essombe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter