Sport
Trei luni până la Campionatul European de Gimnastică. Nadia Comăneci şi cei mai buni gimnaşti ai României, vedetele evenimentului
Campionatul European de Gimnastică de la Cluj Napoca va debuta în mai puţin de trei luni, iar organizatorii au declarat că s-au vândut deja peste 1.000 de biletele la competiţia unde sunt aşteptaţi 6.000 de spectatori şi 750 de oficiali.
România organizează Campionatul European de Gimnastică Artistică, după 60 de ani. Competiţia se derulează în perioada 19-23 aprilie în Sala Polivalentă din Cluj Napoca, iar ţara noastră se va baza pe cei mai buni gimnaşti din acest moment. Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Marian Drăgulescu sau Andrei Muntean fiind aşteptaţi să participe.
Va fi al doilea eveniment ca amploare organizat de Sala Polivalentă din Cluj, unde se va disputa şi Campionatul European de Baschet, în această toamnă. “Ce ţine de noi, în mare parte, e rezolvat. O să vină oficialii de la federaţie pe 26 februarie să discutăm ultimele detalii. O să avem o rundă de discuţii şi cu autorităţile privind securitatea, pentru a începe să ne organizăm şi din acest punct de vedere. E un eveniment de amploare. Al doilea eveniment de amploare al anului, pe care îl va organiza România, în acest an, după Campionatul European de baschet. Suntem singura sală din Europa care va organiza două europene şi suntem conştienţi de responsabilitatea pe care o avem”, a spus Ionuţ Rusu, directorul general al Sălii Polivalente din Cluj Napoca, potrivit prosport.ro.
Nadia Comăneci şi sotuţul ei, Bart Conner, vor fi vedetele evenimentului. Cei doi se numără printre organizatorii. “Va veni şi Nadia Comăneci, alături de soţul ei şi se va implica în organizarea evenimentului. Sperăm ca organizarea acestui Campionat European să fie un punct zero şi pentru gimnastica noastră şi să reajungem să câştigăm din nou medalii la turneele finale de gimnastică”, a spus Ionuţ Rusu.
Evenimentul e gustat şi de public. Va fi cea mai mare asistenţă la un eveniment din acest sport, în România, iar spectatorii vor avea parte şi de un fan-zone. “S-au vândut 1000 de bilete deja. Se aşteaptă 5000 - 6000 de spectatori la fazele finale. Împreună cu Primăria vom organiza şi un fan-zone, care va conţine un food-court şi un ecran mare cu transmisii din sală”, a spus Rusu.
”Am fost deosebit de entuziasmată şi foarte bucuroasă când am primit această veste. Pentru toţi românii, această alegere este o magnifică oportunitate de celebra a 60-a aniversare a primului Campionat European feminin, care a avut loc în 1957, la Bucureşti. Pentru mine, 2017 va reprezenta, de asemenea, a 40-a aniversare de la a doua victorie la individual compus la Campionatele Europene de la Praga. Mă angajez cu toate forţele pentru ca aceste Europene să fie cele mai bune”, a spus Nadia Comăneci.
Pentru a satisface nevoile celor aproape 300 de sportivi, organizatorii au comandat deja un balon, care va fi montat lângă Sala Polivalentă şi va deservi încălzirii sportivilor, înainte de intrarea în concurs. “O să montăm un balon, lângă Sala Polivalentă, cu trecere, iar acesta va asigura jumătate din zona de încălzire a sportivilor, cealaltă jumătate fiind asigurată de sala B, aflată în înteriorul Sălii Polivalente. Ca şi săli de antrenamente am închiriat Sala Sporturilor “Horia Demian” şi Sala UBB”, a povestit Rusu, care spune că economia oraşului va avea de câştigat, în primul rând, de pe urma acestui eveniment: “Noi nu ne uităm la câştigul financiar. Suntem conştienţi că e o ocazie unică în viaţă, organizarea unui astfel de campionat. E mai important câştigul pe care îl poate avea oraşul Cluj Napoca”.