Sport
„U” Cluj a început pregătirile cu cel mai mic buget din Liga Națională
Echipa de handbal feminin Universitatea, s-a reunit, luni, pentru a începe pregătirile pentru noul sezon.
La conferința de presă a fost prezentă și jucătoarea Mihaela Ana-Senocico care a revenit la ”U”, dar și noul antrenor Adrian Popovici.
”Sunt foarte fericit că am venit la Cluj. Eu un oraș fain care mi-a plăcut tot timpul, și la fel de mult echipa de fete. Am auzit lucruri frumoase, îmi place că sunt un grup unit. Sper să rămână în continuare un grup așa de frumos. Vreau să facem treabă bună pe toată perioadă a anului competițional. Sunt foarte bucuros că alături de noi s-a întors și Seno și îi doresc să aibă un campionat foarte bun. Venirea mea la Universitatea, este o provocare. Dar mie îmi place să muncesc, îmi place să lucrez și cu jucătoare tinere. Sper să scot ce e mai bun din fiecare jucătoare în parte. Eu cred că vom face un an bun, încă din primele două zile de când am avut contact cu fetele, mi-a plăcut foarte mult cum au reacționat.” a declarat Adrian Popovici.
”Vreau să închei cariera la U”
”Mă bucur că m-am întors acasă. Îmi doresc să îmi închei cariera aici, la această echipă la care am depus tot ce am avut mai bun. Am avut momente foarte frumoase împreună, și mai puțin frumoase, dar peste acestea trecem cu vederea. Pentru noul sezon îmi propun să fiu sănătoasă de la început ca să pot să ajut echipa. Într-adevăr avem un lot subțirel și tânăr de la care eu consider că în acest moment nu putem avea mari pretenții. Eu îmi doresc de la ele să răspundă cât mai bine la antrenamente și să muncească cot la cot cu noi și să mergem pe aceeași direcție. Vreau să dovedim că suntem la fel de unite cum era Universitatea înainte. De asemenea, vreau ca ele să își schimbe atitudinea, să muncească și să se afirme. Pentru că eu cred că dacă ele își schimbă atitudinea, și ne arătăm o altă față pe teren, atunci și lumea va veni la sală. Pe această cale doresc să le spun celor care au fost aproape de această echipă să vină lângă noi, să ne susțină și la bine și la rău, pentru că avem mare nevoie de ei. Bineînțeles, ne dorim ca situația financiară să se îmbunătățească. Sper să mai primim sprijin și din alte părți pentru că avem mare nevoie. Automat dacă ai sprijin financiar, cresc și pretențiile.” a spus Mihaela Ana-Senocico.
Întrebată de următorul sezon, Seno a declarat: ”Eu zic că o să fie un sezon foarte greu anul acesta, multe echipe și-au adus jucătoare, și-au întărit lotul. Noi, momentan, avem un lot mult prea tânăr, de asta fetele trebuie să muncească dublu. Eu îmi doresc din suflet să ne înțelegem cu toți. Un grup unit face multe pe teren.”
Buget mic
Președintele secției, Codruț Crișan a explicat situația actuală a echipei: „Avem acum un lot așa de subţire pentru că nu mai vrem să repetăm aceleași greșeli din trecut. Bugetul pe care îl avem va acoperi organizarea de competiții și remunerația fiecărei sportive. Avem cel mai mic buget dintre echipele din Liga Națională, dar ne dăm silința să atragem cât mai mulți sponsori. Sperăm să intrăm și noi în programele de finanțare la primărie și de anul viitor să fim finanțați de Primăria și Consiliul Local. Ne dorim crearea unui grup foarte unit și nu avem un obiectiv clar definit pentru sezonul următor, dar evident că nu ne gândim la retrogradare.”
În perioada 23-30 iulie, Universitatea va pleca în cantonament la Cheile Grădiștei.