Sport

Succesul clujenilor la Transylvania Open la orientare

Între 20-23 iulie s-a desfăşurat cel mai prestigios concurs internaţional de orientare în alergare din România, Transylvania Open.

 

Cei peste 350 de concurenţii veniţi din 21 de ţări au avut de parcurs traseele proiectate de Fey Sandor (3 etape) şi Kerekes Kinga (1 etapă).
Etapa de joi s-a desfăşurat în Valea Morii unde concurenţii au avut de parcurs cu trasee de medie distanţă. Vineri şi sâmbăta caravana concurenţilor s-a mutat în pădurea Făget, unde s-au desfăşurat alte două etape de pădure, care cumulate au contat pentru câştigarea Cupei României.
Duminică dimineața locuitorii din Mănăştur (zona străzii Parâng şi împrejurimi, respectiv cei care s-au plimbat în pădurea Galcer) au putut vedea sportivii cu numere de piept alergând cu harta și compas în mână, deoarece aici s-a desfăşurat ultima etapă, cea de sprint.

Câștigătorii în urma celor patru etape de concurs au fost (M=masculin, F=feminin, cifra de lângă litera înseamnă categoria de vârstă):

M12: Colcear David (CSU Brașov)
M14: Sztojka Milan (Ungaria)
M16: Végh Lorand (CS TranSilva Cluj)
M18: Caune Ilgvars (Latvia)
M20: Divin Péter (CS Ady Liceum Oradea)
M21E: Kamenarov Ivaylo(Bulgaria)
M35: Duca Alin (Canada)
M40: Sebestyén István (CS Electrosistem Baia Mare)
M45: Marton János (CS Compass Cluj)
M50: Szlatényi Ferencz (Ungaria)
M55: Tölgyesi Tibor (Ungaria)
M60: Hegedüs Ábel (Ungaria)
M65: Lapins Aldis (Latrvia)
M70: Gombkötő Péter (Ungaria)
M75: László Csaba (Pro Orientare Cluj)
M80: Friedmann Alexander (Israel)
W12: Ráduly Réka (CS VSK Csikszereda M. Ciuc)
W14: Roman Alexandra (CS Electrosistem Baia Mare)
W16: Caune Agnija (Latvia)
W18: Dyaksova Andreya (Bulgaria)
W21E: Anghel Andra (CSU Craiova)
W35: Gergely Enikő (CS Compass Cluj)
W40: Zsigmond Erika (CS Compass Cluj)
W45: Cioban Iulia (CSO Dudu Florești)
W50: Cservény Judith (CS Compass Cluj)
W55: Kamenarova Tzvetelin (Bulgaria)
W60: Deconescu Natalia (Statele Unite)
W65: Hegedüs Ágnes (Ungaria)
Open: Errington Peter (Marea Britanie)
Open tehnic lung: Bostan Adrian (CS Altius Roman)
Open tehnic scurt: Bentsson David (Suedia)


M10-W10: toți copii participanți sub 10 ani au fost premiați.
Podiumul Cupei Romaniei la categoria de elita a fost:
M21E: 1. Kamenarov Ivaylo (Bulgaria); 2. Fomiciov Vasili (Moldova); 3. Fala Sergiu (Moldova)
W21E: 1. Anghel Andra (CSU Craiova); 2.Néda Ágnes (CS TranSilva Cluj); 3. Rebane Kirti (Estonia)
Concursul organizat de CS TranSilva Cluj în colaborare cu CS Compass Cluj, s-a desfășurat în condiții bune, a avut succes în rândul concurenților, mulți străini declarând că se vor întoarce și în anii viitori.

Mulțumiri pentru datele furnizate dl-ui Tőkés Árpád, iar pentru foto dl-ui Enyedi Andrei.
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter