Sport

Fost jucător de la CFR Cluj a căzut de la etajul 3

Fostul jucător al formației CFR Cluj, Pelayo Novo Garcia a căzut de la etajul trei al hotelului unde era cazată formația sa, Albacete, înaintea partidei cu Huesca, din liga a doua spaniolă.

A fost transportat de urgență la spital din Zaragoza și se află în afara oricărui pericol, deși are un traumatism cranian.

Potrivit presei internaţionale, Pelayo Novo a încercat să se sinucidă, sărind de la etajul trei al hotelului. Primii care au realizat că jucătorul vrea să se sinucidă au fost Ruben Mino şi Susaeta, care au apelat serviciile medicale, acestea reuşind să se ocupe de jucător.


Mijlocaşul spaniol în vârstă de 27 de ani se află la Albacete din august 2017. În iunie, Pelayo semnase cu CFR Cluj. Dan Petrescu nu s-a bazat însă deloc pe serviciile sale şi l-a lăsat să plece după mai puţin de două luni în liga a doua spaniolă.

Pelayo a mai jucat pentru Oviedo, Cordoba şi Lugo. În sezonul trecut a jucat în 29 de partide pentru Elche, în liga a doua şi Cupa Spaniei, a marcat ciinci goluri şi a oferit o pasă decisivă.


Cota de piaţă a jucătorului spaniol este de 400.000 de euro, conform transfermarkt.de.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter