Sport

Triatlon în inima Apusenilor

Peste 150 de sportivi au participat la cea de-a treia ediție a competițiilor sportive de triatlon și înot din seria Endurance a avut loc pe 18 și respectiv 19 august la Beliș.

Foto: Laura Incze Foto: Laura Incze

Sportivi legitimați la cluburi sportive dar și sportivi amatori au luat startul și anul acesta la proba de triatlon care s-a desfășurat în zona lacului Beliș-Fântânele. Frumusețea acestei competiții este oferită de posibilitatea participării atât a sportivilor versați cât și a celor mai puțini experimentați, ca parte din ștafetă.

Probele au însemnat, la proba olimpică, 1500 metri de înot, 39 km de pedalat pe asfaltul spre Poiana Horea și 9 km de alergare, în timp ce la proba half-ironman, 1900 metri de înot, 89 km de pedalat și 18 km de alergare.


Sâmbătă, proba de triatlon olimpic a fost câștigată, la fel ca anul trecut, de Alex Diaconu la masculin și Mirela Popescu la feminin, iar proba de half-ironman a fost câștigată, la fel ca anul trecut, de Koter Adel la feminin și de către István Simon la masculin.

La probele de ștafetă, proba de triatlon olimpic mixt a fost câștigată de echipa formată din Monica Ghiurco, Mihai Câmpean, Gheorghe Lionte, proba de triatlon olimpic masculin a fost câștigată de echipa formată din Dorsonszky László, Dorsonszky László, Bora Cristian, în timp ce proba de half-ironman mixt a fost câștigată de echipa formată din Flaviu Siminic, Ioana Galan,  Adrian Vădan, iar proba de half-ironman masculin a fost câștigată de echipa formată din Marius Cîmpean, Florin Vescu, Cătălin Sânpetrean.


Claudiu Gorgan, organizatorul acestei competiții, a declarat după eveniment că își dorește creșterea numărului de participanți dar și a turiștilor în această zonă.
„Suntem încântați că reușim să atragem participanți din toate colțurile țării, care revin an de an, fiind atrași de frumusețea traseului. Ne dorim să îi atragem și anul viitor, și de asemenea să creștem numărul concurenților, această competiție având beneficii și pentru turismul local, al zonei Beliș”, a declarat Claudiu Gorgan, pentru Monitorul de Cluj.

Concurenții au apreciat proba de înot datorită frumuseții lacului dar și probele de ciclism și alergare deoarece traficul rutier a fost închis în timpul probelor acest lucru făcând participarea la competiție mult mai sigură.


La această competiție a participat, pe bicicletă, la proba de ștafetă olimpic mixt, și reporterul Monitorul de Cluj, Dan Porcuțan. Acesta s-a clasat, alături de colegele de echipă Mónika Czinege (înot) și Denisa Luciana Surdu (alergare), pe locul 4, la doar 43 de secunde diferență de o poziție pe podium.

Anul aceasta au participat, la competiția de triatlon de la Beliș, sportivi la cluburi precum: CSA Steaua, Harghita Triatlon, Seven Sport, Tura de Noapte, Pitești Triatlon, XTerra, Giant, CS Delfinul sau CSM Cluj-Napoca.

Etichete: belis triatlon
Ultimele Stiri
abonare newsletter