Sport

Adrian Falub, după victoria cu Petrolul: „Ne vom reveni şi vom fi acolo sus”

Universitatea Cluj a câştigat ultimul meci al etapa a 8-a a Ligii secunde în faţa Petrolului. Goga a reuşit o dublă, iar echipa lui Falub s-a impus în final cu 3-2, urcând pe poziția a 6-a în clasamentul Ligii a 2-a.

„Studenții” antrenați de Adrian Falub au câştigat şi al patrulea meci disputat în faţa propriiilor suporteri, 3-2 cu Petrolul, după o partidă pe care au controlat-o până în prelungirile ei.

Clujenii se menţin neînvinşi acasă şi după derby-ul cu echipa din Ploiești, reeditat duminică, la patru ani distanţă de la ultimul meci disputat în Ardeal. Este a cincea victorie pentru Universitatea, care revine, astfel, pe locul 6 (15 puncte) şi se apropie la trei lungimi de locul secund, care duce direct în Liga 1.


Gazdele au condus la pauză după ce Ursu a profitat de greşeala uriaşă a lui Tordai, iar la începutul părţii secunde "şepcile roşii" şi-au mărit avantajul după ce Goga a reuşit să înscrie de două ori în interval de doar două minute.

Era 3-0 în minutul 50 şi nimic nu părea că se mai poate întâmpla. A venit eliminarea lui Doru Dumitrescu, mijlocaşul împrumutat de la Viitorul, în minutul 63, chiar în momentul în care a apărut în galeria lui Universității un banner cu mesajul „Viitorul lui Hagi nu e viitorul nostru”, iar în prelungiri Universitatea a tremurat pentru victorie după ce a primit două goluri.


Cu un om în minus, clujenii nu au mai contat aproape deloc în atac, iar Petrolul a dominat până la final. Lumu, Ghinga şi Ţigănaşu nu l-au putut învinge pe Dur-Bozoancă la cele mai mari ocazii ale galben-albaştrilor, dar au făcut-o Popescu şi Herea în prelungiri.

Ploieştenii au mai avut posibilitatea unui ultim atac însă fotbaliştii lui Leo Grozavu nu au reuşit revenirea miraculoasă.


Adrian Falub, antrenorul echipei Universitatea Cluj, a declarat după meci că nu este supărat pe Dumitrescu pentru eliminare și că ușor echipa își va reveni și poate să ajungă în fruntea clasamentului.
„Am meritat victoria, am stat bine în teren din punct de vedere tactic şi am controlat partida, exceptând ultimele două-trei minute. Era important să câştigăm astăzi (duminică, n.n) ca să nu pierdem contactul cu echipele din fruntea clasamentului. Am început campionatul puţin mai greu, dar asta şi pentru că nu am putut să jucăm meci de meci în formula ideală. Încetul cu încetul ne vom reveni şi vom fi acolo sus. Nu sunt neapărat supărat pe Dumitrescu pentru eliminare. Aşa se întâmplă atunci când îţi doreşti foarte mult. Până la urmă vor veni victoriile şi în deplasare”, a declarat Adrian Falub.

Principalul marcator al clujenilor, Dorin Goga, a afirmat după meci că a fost o atmosferă frumoasă în tribune și că diferența dintre modul în care joacă în deplasare și acasă trebuie să dispară.
„Este o victorie pe care ne-am dorit-o mult şi sperăm să continuăm tot aşa. Părem a fi două echipe diferite, cea de acasă şi cea din deplasare, însă numai noi putem să schimbăm asta. Trebuie să ne dorim la fel de mult şi în deplasare şi să obţinem puncte. A fost o atmosferă superbă, oamenii au venit să vadă două echipe de tradiţie şi ne bucurăm că am câştigat. Sper ca noi şi Petrolul să revenim în Liga 1. Obiectivul nostru este promovarea, dar vrem să ajungem cât mai departe şi în Cupa României”, a afirmat Dorin Goga.


Miercuri, de la ora 16:30, Universitatea Cluj va disputa, în deplasare, meciul împotriva formației Progresul Spartac Bucureşti, în 16-imile Cupei României.

Universitatea Cluj - Petrolul Ploiești 3-2
Marcatori: Ursu (13), Goga (49, 51)/N. Popescu (90+1), Herea (90+3).
Cartonaş roşu: Doru Dumitrescu (61)


Universitatea Cluj: Dur Bozoancă – Al. Coman, Abrudan, Sepsi, Berci – Takacs (69 Căpuşă), Twumasi (81 Taub), Dumitrescu, Ursu – Goga (cpt) (62 Giurgiu), Gavra. Antrenor: Adrian Falub

Petrolul Ploiești: Tordai – Plămadă, Antoche, Cazan (52 Ştefănescu) – Olaru, Ghinga (cpt) (78 N. Popescu), Marinescu, Ţigănaşu – Lumu (67 Arnăutu), Cl. Herea, Saim Tudor. Antrenor: Leo Grozavu

Clasamentul Ligii a 2-a:
1. Sportul Snagov 20
2. Academica Clinceni 18
3. Pandurii Tg. Jiu 17
4. Petrolul Ploiești 16
5. CS Mioveni 15
6. Universitatea Cluj 15
7. FC Argeş Pitești 15
8. Chindia Târgoviște 14
9. UTA Arad 13
10. Energeticianul 13
11. Politehnica Timișoara 10
12. Daco-Getica București 9
13. Ripensia Timișoara 8
14. Luceafărul Oradea 8
15. Metaloglobus 8
16. Aerostar Bacău 7
17. Farul Constanţa 6
18. CS Balotești 5
19. Poli Timișoara 4
20. Dacia Unirea Brăila 4

abonare newsletter