Sport

U-BT Cluj, meci pe teren propriu în FIBA Europe Cup

U-Banca Transilvania Cluj primește astăzi, de la ora 19:00, vizita celor de Balkan Botevgrad în runda a doua din FIBA Europe Cup.

Trupa antrenată de Mihai Silvășan are o săptămână infernală cu meci împotriva bulgarilor și un duel cu CSU Sibiu în Liga Națională, ambele meciuri fiind programate în Sala Sporturilor „Horia Demian”.

U-Banca Transilvania Cluj trece printr-un moment extreme de favorabil și are șase victorii și nicio înfrângere în actual stagiune. Ardelenii au învins Rahoveci de două ori și Sodertalje Kings în FIBA Europe Cup, iar pe plan intern au trecut de CSU Oradea, BCM Pitești și Dinamo București.


Balkan Botevgrad se anunță o nucă greu de spart pentru echipa antrenată de Silvășan. Bulgarii au învins, surprinzător, în prima etapă cu 82-80 pe Enisey Krasnoyarsk, iar în weekend au trecut de Rilski Sportist, 82-80.

Mihailo Sekulovic și Daishon Knight par să fie cei mai periculoși jucători din tabăra celor de la Botegrad. Primul dintre ei a reușit 21 de puncte și 12 împotriva lui Enisey Krasnoyarsk, în timp ce Knight a terminat și el cu 15 puncte partida respectivă.


Per total, adversara lui U-BT de marți are un bilanț de șase victorii și o singură înfrângere, survenită în preliminariile Basketball Champions League în actualul sezon.

Ultimele Stiri
abonare newsletter